“NOTĂ DE EXPERTIZĂ PUBLICĂ PRIVIND VACCINURILE CARE UTILIZEAZĂ TEHNOLOGII OMG
Fragment tradus din raportul Comitetului de Cercetare şi Informare Independentă asupra ingineriei Genetice (Comité de Recherche et d’Information Indépendantes sur le génie Génétique), care reuneste experti interdisciplinari pe organisme modificate genetic.
Raportul realizat de Dr. Christian Vélot, genetician molecular şi profesor la Universitatea Paris-Sud.
« IV. Analiza riscurilor legate de fiecare tip de vaccin candidat împotriva Covid-19
1. Vaccinurile inactivate
Faptul că un vaccin utilizează un virus inactivat nu înseamnă că nu există riscuri. Efectul imunizării cu acest tip de vaccinuri este mai redus decât cele cu un virus atenuat. Deci, este nevoie de rapeluri şi de adaos de adjuvanţi care prezintă posibile efecte toxice, pentru a creşte efectul imunogen. Un studiu elveţian din 2004 [2] a arătat că un vaccin inactivat al gripei, administrat intra-nazal, provoca paralizia lui Bell (paralizia ansamblului muşchilor feţei) la un mare număr de pacienţi, fără a se cunoaşte, totuşi motivul exact. Între timp, vaccinul a fost retras.
Pe de altă parte, mai multe studii au dezvăluit o creştere a riscului de infecţie (cu acelaşi virus sau cu altele) în urma vaccinării cu vaccinuri inactivate. Este cazul vaccinurilor antigripale Vaxigrip şi Fluzone. Pentru primul, s-a arătat în 2012 că la copiii între 6-15 ani creştea riscul de infecţie cu alte virusuri respiratorii [3]. Cel de al doilea s-a dovedit că sporeşte riscul de infecţie cu gripă la adulţii obezi [4]. Recent, în 2019 un studiu dezvăluie că un vaccin cu virus dengue inactivat creşte rata infectării cu acelaşi virus la macaci [5], fapt care fusese observat deja cu un virus atenuat la copiii care nu mai fuseseră expuşi la virusul dengue până la vaccinare [6].
Aşadar, trebuie luate măsuri de precauţii cu totul speciale cu vaccinurile inactivate împotriva Covid-19, cu atât mai mult cu cât virusul în cauză este complet nou şi suntem departe de a-i fi descoperi toate efectele.
2. Vaccinuri care conţin proteine antigenice şi vaccinuri VLP (virus-like particle)
În plus faţă de costul pe care îl reprezintă datorită etapei mai mult sau mai puţin greoaie de purificare a proteinei virale pornind de la celulele transgenice care o produc, aceste vaccinuri se dovedesc ineficiente şi pot prezenta efecte toxice, în principal din cauza adjuvanţilor (cum ar fi aluminiul sau formaldehida, de exemplu) adăugaţi tocmai pentru a depăşi eficienţa scăzută şi, prin urmare, pentru a potenţa stimularea sistemului imunitar, dar şi din cauza antigenului însuşi care, fiind produs de celulele transgenice (care nu sunt cele care îl produc în mod normal) pot prezenta diferenţe structurale sau chimice care îi pot conferi proprietăţi neaşteptate.
Într-adevăr, dacă mesajul genetic conţinut în gena virală (transgenă) dictează celulelor care îl găzduiesc (celule transgenice), în timpul procesului de transcriere, natura şi secvenţa aminoacizilor pentru fabricarea proteinei virale (antigen), el este pe de altă parte doar în mica măsură responsabil pentru modul în care proteina trebuie să se plieze în spaţiu. Această repliere depinde în parte de natura şi de secvenţa aminoacizilor (şi, prin urmare, a genei), dar în principal de mediul celulei în care este fabricată proteina (aciditate, concentraţie de sare etc.). Iar mediul celular poate varia considerabil de la un tip de celulă la altul şi, prin urmare, nu vom avea niciodată certitudinea că proteina de interes (aici antigenul viral) este pliată corect atunci când este fabricată artificial de către celulele transgenice, chiar şi atunci când această proteină păstrează activitatea biologică care ne interesează (aici, caracterul ei imunogen). Plierea greşită a unei proteine poate avea consecinţe complet imprevizibile şi uneori extrem de dăunătoare. Să nu uităm că bolile prionice – de exemplu boala vacii nebune, boala Creutzfeldt-Jakob, scrapia la oaie etc. – se datorează unor simple defecte de pliere ale unei anumite proteine. Desigur, nu toate defectele de pliere fac prioni …, dar nu putem decât să ne rugăm ca proteina virală să se plieze bine.
În continuare, o dată ce plierea sa este completă, proteina poate face obiectul unor modificări chimice secundare (denumite „post-translaţionale”), cum ar fi adăugări de zaharuri, fosfaţi, care pot fi necesare pentru funcţionalitatea, activitatea sa, sau îi conferă proprietăţi particulare, cum ar fi – exact! – proprietăţi imunogene. Aici, iarăşi, nu vom fi niciodată siguri că aceste modificări post-translaţionale (care nu sunt „dictate” de genă), puse în aplicare în celulele transgenice, sunt absolut identice cu ceea ce se desfăşura în celulele în care proteina este produsă în mod natural (aici, celulele infectate în mod natural de virus).
3. Vaccinuri care livrează ARN sau ADN care codifică proteina antigenică (proteina spike)
3.1 Riscul apariţiei virusurilor recombinante
Acest risc este independent de vectorul utilizat pentru livrarea în celulele gazdei a ADN-ului sau ARN-ului viral care codifică antigenul proteic, indiferent dacă e un vector plasmidic, o nanoparticulă sau un virus modificat genetic. În orice caz, acest risc este şi mai mare în cazul utilizării virusurilor modificate genetic deoarece acestea introduc nu doar ADN-ul sau ARN-ul viral de interes, ci şi o parte din propriul lor genom.
Virusurile au o mare capacitate de a schimba fragmente din materialul lor genetic, atunci când genoamele virale în cauză sunt de aceeaşi natură (adică, fie ADN, fie ARN) şi împărtăşesc secvenţe similare (gene). Procesul bine cunoscut care guvernează aceste schimburi se numeşte recombinare (şi când această recombinare are loc între secvenţe de ADN sau ARN care seamănă între ele, vorbim despre recombinare omologă). Acest fenomen de recombinare nu este limitat la ADN-ul sau ARN-ul viral, însă, se ştie că secvenţele virale sunt mai des obiectul numeroaselor recombinări (adică, sunt foarte „recombinogene”). Din aceste recombinări între materiale genetice virale rezultă aşa-numitele virusuri „recombinante” iar gena (genele) care a (au) reprezentat siturile acestor schimburi se numesc „mozaicuri”, adică sunt alcătuite în parte din secvenţe de la virusul 1 şi secvenţe de la virusul 2 (Figura 3). Figura 3 ilustrează recombinarea dintre ADN-uri virale, dar acest fenomen poate apărea la fel de bine între ARN-urile virale.
În multe cazuri, aceste virusuri recombinante sunt mult mai virulente decât virusurile originale şi, prin urmare, pot provoca infecţii virale agravate. Acest fenomen a fost demonstrat pe scară largă la plantele transgenice în care o genă virală a fost introdusă voluntar în genomul lor şi au fost infectate apoi cu un virus înrudit cu cel care provine din transgenul viral [8-16]. Un exemplu foarte cunoscut este cel al a virusului H1N1 din 2009, un virus recombinant care poate cauza infecţii virale agravate la om, fiind recombinat din trei tulpini de virus gripal: o tulpină porcină, o tulpină umană şi o tulpina aviară. Desigur, acest fenomen poate apărea (spontan) numai dacă materialul genetic provenind de la cel puţin două virusuri se găseşte (în acelaşi timp) în aceleaşi celule, ceea ce, din fericire, este extrem de rar în natură, deoarece implică faptul ca aceleaşi celule să fie coinfectate de cel puţin două virusuri. Dar prin acţiunea omului, acest fenomen poate deveni mult mai frecvent. Aşa cum am menţionat anterior, este cazul plantelor transgenice în care a fost introdus un transgen viral, caz în care este suficient apoi ca aceste plante să fie infectate cu un singur virus pentru ca asemenea evenimente ca recombinarea să aibă loc.
Dar există, de asemenea, riscul cu care ne confruntăm la oameni în cazul administrării de vaccinuri care livrează ARN sau ADN viral în celulele pacienţilor. Vaccinurile Covid-19 de acest tip, care fac (la data redactării raportului, în prezent fiind autorizate mai multe vaccinuri – n.n.) obiectul studiilor clinice, sunt administrate intramuscular sau intradermic. Celulele ţintă sunt, deci, celulele musculare, celule ale pielii, fibroblaste (celule ale ţesutului conjunctiv, adică ţesut de susţinere care înveleşte organele şi ţesuturile, în special, fasciculele musculare) dar şi celulele sanguine circulante şi celulele endoteliale (ale vaselor de sânge), precum şi toate celulele care pot fi ţinte ale infecţiei cu alte virusuri. De exemplu, enterovirusurile (virusuri ARN nude) au fost detectate în celulele musculare [19], virusul Zika infectează celulele pielii [20], Chikungunya vizează celulele musculare satelite (celulele stem ale ţesutului muscular) [21], dar de asemenea, celulele endoteliale şi fibroblastele [22]. Iar acestea sunt, bineînţeles, doar cateva exemple…
Vaccinarea împotriva Covid-19, dacă va deveni realitate, va fi o vaccinare în masă, în toată lumea. Prin urmare, probabilitatea apariţiei acestui tip de evenimente (recombinarea virală) este departe de a fi nulă, chiar dacă rămâne mai scăzută din punct de vedere al frecvenţei. O astfel de vaccinare în masă cu acest tip de vaccin ar putea deveni o fabrică la scară largă de noi virusuri recombinante. Să nu uităm că este suficient ca un singur virus nou să apară oriunde în lume pentru ca, apoi, consecinţele asupra sănătăţii, asupra mediului şi societăţii să fie globale şi colosale…
3.2. Riscul de mutageneză inserţională (genotoxicitate)
Mutageneza inserţională este o mutaţie (modificare a informaţiei genetice) prin inserarea unei secvenţe în interiorul unui genom, această inserţie putând apoi inactiva sau modifica expresia uneia sau mai multor gene (ale genomului original).
Acest risc de genotoxicitate pentru celulele umane vizate de vaccinare (al căror genom care este, desigur, ADN-ul) se referă, prin urmare, doar la vaccinurile care furnizează ADN viral, indiferent dacă vectorul este o plasmidă sau un virus modificat genetic. Cu toate acestea, acest risc poate apărea şi la vaccinurile care livrează ARN (în celulă) printr-un vector viral ARN – modificat genetic, de tipul virusului SIDA (HIV, utilizat pe scară largă ca vector) dacă din acesta nu a fost înlăturată în mod corespunzător transcriptaza inversă, precum şi de gena care o codifică. De fapt, transcriptaza inversă virală poate converti apoi ARN-ul în ADN, care apoi se va integra în genomul celulelor ţintă.
Virusurile modificate genetic sunt, de asemenea, utilizate pe scară largă în terapiile genice cu scopul de a furniza versiunea normală a unei gene umane, (genă) care se dovedeşte a fi defectă (mutantă) la pacientul tratat. În 2002, la trei ani după un studiu de terapie genică (la copii cu imunodeficienţă severă datorită unei mutaţii pe Cromozomul X), folosind ca vector un virus-ARN (ribovirus) modificat genetic, 2 dintre cei 10 copiii trataţi au dezvoltat leucemie datorită inserţiei ADN-ului reparator livrat de vectorul viral în apropierea unei proto-oncogene (genă a cancerului), provocând tulburări severe ale expresiei acesteia [23].
Mai multe studii au demonstrat efectele de mutageneză inserţională cauzate de diferite familii de virusuri ARN (inclusiv HIV) [24]. De asemenea, mai multe studii efectuate la şoareci au arătat că administrarea de gene prin vectori derivaţi din virusul adeno-asociat patogen (AAV, un virus mic non-ADN)) duc la mutageneză inserţională [25]. În 2016, un studiu asupra efectelor genotoxice ale vectorilor virali derivaţi din HIV şi AAV utilizaţi în scop terapeutic, conchidea că „o cunoaştere aprofundată a biologiei virale, precum şi progrese în genetica celulară sunt necesare pentru a elucida natura selecţiei siturilor de integrare a vectorilor virali şi a riscurilor asociate ”[26].
4. Riscuri legate în mod specific de utilizarea vectorilor virali modificaţi: imunotoxicitatea
Pe lângă riscurile de apariţie a viruşilor recombinanţi şi a mutagenezei inserţionale (mai ales atunci când materialul genetic livrat este ADN), vectorii virali fiind ei înşişi imunogeni, pot induce efecte semnificative de imunotoxicitate.
În 2002, un experiment pilot de terapie genică, efectuat asupra a 18 băieţi care sufereau de o tulburare metabolică severă din cauza unei gene defecte localizate pe cromozomul X, a condus la moartea unui tânăr de 18 ani din cauza unei boli inflamatorii sistemice fatale cauzate de vectorul viral (virus ADN uman dezarmat): secvenţele ADN ale vectorului au fost găsite în majoritatea ţesuturilor sale. Faptul că celelalte 17 persoane tratate nu au prezentat absolut deloc acest tip de răspuns arată cât de dificil este de anticipat acest risc şi, prin urmare, de controlat. În Belgia, mai multe studii clinice de imunoterapie pentru combaterea cancerului şi utilizarea unui virus dezarmat în care mai mult de 15% din genomul său a fost înlocuit cu două gene umane (care codifică un antigen prezent pe suprafaţa celulelor canceroase şi o interleukină, o proteină de comunicare între celulele imune) au arătat o activare nespecifică a sistemului imunitar produsă de vector, rezultând o reacţie inflamatorie şi un răspuns autoimun. Numeroase alte studii au arătat efecte de imunotoxicitate ale diferiţilor vectori virali utilizaţi pentru terapia genică sau vaccinare. În cazul vectorilor virali utilizaţi în scopuri de vaccinare, imunitatea anti-vector poate interfera, de asemenea, direct cu eficacitatea dorită a vaccinului (imunogenitatea vaccinului).
V. Consideraţii generale cu privire la evaluarea riscurilor legate de aceste vaccinuri
Recursul la vaccinurile care eliberează material genetic viral (ADN sau ARN) este nou sau de dată recentă. Utilizarea de virusuri modificate genetic drept vectori, mai ales în scopuri de terapie genică sau imunoterapie a arătat cât de variate sunt efectele nedorite, necontrolabile şi posibil grave. Dacă încercările de imunoterapie sunt relativ recente, eşecurile terapiei genice de mai bine de 35 de ani sunt aici ca să ni le amintească. Aceste eşecuri se explică în mare măsură prin urmărirea efectului de bombă mediatică în detrimentul eficacităţii şi/sau biosecurităţii. Un asemenea demers nu va putea niciodată să răspundă aşteptărilor şi nevoilor în termeni de îngrijire.
Dar utilizarea aceloraşi vectori în scopuri de vaccinare îmbracă o altă semnificaţie. Într-adevăr, terapia genică sau imunoterapia nu priveşte doar un număr limitat de persoane, ci şi persoane grav bolnave. În consecinţă, nu numai că eventualele efecte secundare privesc un număr restrâns de indivizi, dar gravitatea stării lor de sănătate şi situaţia de urgenţă sanitară în care se află permite fără îndoială acceptarea unor riscuri. În cazul vaccinurilor, suntem într-un demers de prevenţie. Aceasta priveşte deci un număr considerabil de persoane din care majoritatea este sănătoasă (în orice caz faţă de patologia de care vaccinul se presupune că ne protejează). Efectele secundare necontrolabile ar avea consecinţe considerabile, mai ales într-o campanie de vaccinare în masă precum cea destinată luptei împotriva Covid-19. Aceste consecinţe ar putea fi dezastruoase pe plan sanitar, evident, dar şi pe planul mediului înconjurător (de exemplu în cazul propagării de noi virusuri recombinante: a se vedea secţiunea IV.3.1.). Iar faptul că este vorba de un demers de prevenţie nu permite nici o asumare a riscului.
În consecinţă, vaccinurile candidate au nevoie de o evaluare sanitară şi de mediu aprofundată incompatibilă cu urgenţa, fie că este rezultatul presiunii autorităţilor decizionale şi sanitare sau cea a profiturilor industriilor farmaceutice angajate în goana aceasta după vaccin. În nota sa de încadrare din 23 iulie 2020 privind strategia de vaccinare împotriva Covid-19 [35], Înalta Autoritate de Sănătate (HAS) declară: „În cadrul pandemiei de Covid-19, miza este deci de a concepe un vaccin cât mai eficace şi cât mai sigur posibil într-un timp record”. Această afirmaţie este o absurditate şi o aberaţie din partea unei autorităţi precum HAS.
Pericolele legate de caracteristicile vectorilor virali modificaţi genetic sau de eventuala lor dispersie sau diseminări trebuie să fie tratate în cadrul unei evaluări a riscurilor privitoare la mediul înconjurător extrem de constrângătoare.
Dimpotrivă, articolele 2 şi 3 din recentul regulament european 2020/1043 conform cărora orice testare clinică a medicamentelor care conţin OMG sau care constă în asemenea organisme şi destinate să trateze sau să prevină Covid-19 scapă evaluărilor prealabile asupra sănătăţii şi mediului înconjurător, deschid uşa unei evaluări extrem de laxiste şi se opune total principiului precauţiei.
În plus, acest regulament readuce în discuţie, în fapt, legislaţia izolării care se aplică aici microorganismelor şi virusurilor modificate genetic. Această reglementare defineşte 4 niveluri de izolare (identificate de la 1 la 4, izolarea fiind cu atât mai constrângătoare cu cât cifra este mai mare). Manipularea unui virus patogen cere o izolare de nivel minim 2, adeseori 3, chiar 4. Dispoziţiile regulamentului 2020/1043 deschid uşa unei izolări de nivel zero chiar înainte de a aduce dovada siguranţei sanitare şi a mediului înconjurător a acestor virusuri modificate genetic. »
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/analiza-a-riscurilor-tipurilor-de-vaccin-covid-christian-velot-biolog-si-genetician-molecular-despre-riscurile-specifice-ale-vaccinurilor-pe-baza-de-arn-si-adn
Profesorul Sucharit Bhakdi despre pericolele „vaccinurilor genetice”
„Acest vaccin prezintă patru mari riscuri, şi dacă ele nu sunt puse în discuţie chiar acum, apoi va fi prea târziu. Acest vaccin bazat pe gene, care a fost deja aprobat în Marea Britanie şi în curând va fi aprobat şi în Europa, presupune patru mari pericole.
În primul rând, vaccinul produce efecte secundare grave, aşa cum s-a văzut şi în testele pe oameni tineri şi sănătoşi, care au avut febră, frisoane, dureri musculare, dureri ale membrelor, dureri de cap, deci s-au îmbolnăvit. Dacă vor fi vaccinaţi vârstnicii care suferă de alte afecţiuni cu aceste vaccinuri, atunci nu aş vrea să ştiu…
– Vreţi să spuneţi că testele au fost făcute pe foarte puţine persoane cu afecţiuni preexistente care ar trebui să beneficieze de vaccin ?
– Pe nici una. Nu a fost testat pe nici o persoană cu aceste afecţiuni.
Al doilea pericol : acest vaccin are câteva componente care pot cauza reacţii alergice.
Al treilea pericol constă în faptul că vaccinul poate duce la o progresie explozivă a unei reale infecţii ulterioare, nu numai cu acest virus, dar şi cu alţi viruşi, cum ar fi cei gripali. Boala se va agrava datorită reacţiei puternice a sistemului imunitar, ceea ce a fost demonstrat în experimentele pe animale prezentate în studiile asupra vaccinului Sars-Cov-1. Animalele vaccinate au fost la un pas de moarte. Acest pericol este imens, deoarece acest vaccin genetic este administrat la nivelul braţului şi în câteva minute se răspândeşte în întregul organism, pătrunzând de asemenea şi în celulele sănătoase şi înăuntrul fiecărei celule debutează producerea proteinei virusului şi vă spun…
– Spuneţi-ne pe scurt despre cel de-al patrulea risc.
– Al patrulea risc este reprezentat de bolile auto-imune şi de urmările lor, astfel încât se
pot produce disfuncţii embrionale, moartea fătului dar şi sterilitatea femeii. Acestea sunt pericole teoretice descrise deja în studii, şi vreau să sugerez broşura-prospect BioNtech, care spune explicit că femeile gravide nu ar trebui să fie vaccinate, deoarece nu poate fi exclusă producerea unui rău, iar dacă o tânără va fi vaccinată, aceasta nu ar trebui să rămână însărcinată timp de minim două luni de zile. Acest fapt este deja menţionat în prospect, dar nu a fost niciodată verificat în procesul de testare şi ar fi trebuit cercetat cu mult timp în urmă.”
Sucharit Bhakdi este un specialist în microbiologie şi epidemiologia bolilor infecţioase. A fost profesor universitar la Johannes Gutenberg University din Mainz şi, din 1991 până în 2012, director al Institutului Medical pentru Microbiologie şi Igienă.
Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro
„Merck opreşte producerea de vaccinuri COVID-19 după testele eşuate.
Gigantul Farmaceutic din SUA Merck a ras două din vaccinurile candidate pentru COVID după ce au eşuat in producerea unui răspuns imunitar adecvat in testări, a anunţat compania.
Rezultatele au fost „dezamăgitoare, şi puţin surprinzătoare,” a spus pentru Bloomberg Nick Kartsonis, vicepreşedintele cercetărilor clinice pentru boli infecţioase şi vaccinuri la Merck Research Laboratories.”
„Merck spune că se va concentra acum pe două tratamente experimentale pentru COVID-19 care sunt in stadiul final de dezvoltare.”
https://greatgameindia.com/merck-stop-covid-19-vaccines/
Dr. Ion Alexie, medic român din Las Vegas, specialist în boli interne şi infecţioase, a spus luni, la Sinteza Zilei, la Antena 3 :
„Iau ivermectină lunar, eu, şi foarte mulţi medici. Previne îmbolnăvirea, dar nu neapărăt prin generare de anticorpi, aşa cum face vaccinul. Nivelul de Ivermectină rămâne în corpul nostru multe săptămâni şi virusul nu se poate multiplica în celulele noastre, pentru că Ivermectina blocheză nişte proteine numite importine, care importă fragmente din virus în nucleu şi în citoplasmă şi nu-l mai lasă să se multiplice.
Din septembrie până în ianuarie am tratat foarte puţini pacienţi, pentru că spitalul ne-a blocat Ivermectina, pentru că National Institute of Health nu era de acord s-o folosim. Din 15 ianuarie am 50 pacienţi majoritatea au plecat, mai am câţiva în spital. I-am pus pe toţi din prima zi pe Ivermectină. Din cei 50 nu a ajuns niciunul la ATI, starea sănătăţii niciunuia nu s-a deteriorat - şi-i urmăresc cu atenţie”, a afirmat medicul român.
Gigi Becali: „Încercam să convingem Ministerul Sănătăţii să bage Ivermectina ca tratament, pentru că francezii şi nemţii l-au aprobat. Cu Ivermectina te vindeci cu 5 euro şi e de 10 ori mai bună.”
CEO-ul celui mai mare producător de medicamente din România, Terapia Cluj, Dragoş Damian, a anunţat la „Sinteza zilei”, că vrea să doneze statului român 50.000 de tablete de Ivermectină.
https://www.activenews.ro/
„O femeie din statul Andhra Pradesh din India a murit de atac cerebral după ce a primit vaccinul COVID-19. Familia victimei afirmă că a avut convulsii si febră după vaccinare si că a murit din cauza vaccinului.”
https://greatgameindia.com/india-brain-stroke-covid-19-vaccine/
„Un lucrător din Sănătate a murit la 6 zile după ce a primit injecţia experimentală pentru COVID-19 Covishield de la Serum Institute of India. Familia victimei a depus plângere FIR si cere interzicerea vaccinului.”
https://greatgameindia.com/indian-dies-covid-19-family-ban-vaccine/
In Gibraltar, în doar 10 zile, au murit 53 de oameni (mai ales bătrâni) de la vaccinul Pfizer. Si aici autorităţile neagă orice legătură cu vaccinarea care a început pe 9 ianuarie. In schimb, dau vina pe virus.
http://tapnewswire.com/2021/01/53-dead-in-gibraltar-in-10-days-after-experimental-pfizer-mrna-covid-injections-started/
Fragment tradus din raportul Comitetului de Cercetare şi Informare Independentă asupra ingineriei Genetice (Comité de Recherche et d’Information Indépendantes sur le génie Génétique), care reuneste experti interdisciplinari pe organisme modificate genetic.
Raportul realizat de Dr. Christian Vélot, genetician molecular şi profesor la Universitatea Paris-Sud.
« IV. Analiza riscurilor legate de fiecare tip de vaccin candidat împotriva Covid-19
1. Vaccinurile inactivate
Faptul că un vaccin utilizează un virus inactivat nu înseamnă că nu există riscuri. Efectul imunizării cu acest tip de vaccinuri este mai redus decât cele cu un virus atenuat. Deci, este nevoie de rapeluri şi de adaos de adjuvanţi care prezintă posibile efecte toxice, pentru a creşte efectul imunogen. Un studiu elveţian din 2004 [2] a arătat că un vaccin inactivat al gripei, administrat intra-nazal, provoca paralizia lui Bell (paralizia ansamblului muşchilor feţei) la un mare număr de pacienţi, fără a se cunoaşte, totuşi motivul exact. Între timp, vaccinul a fost retras.
Pe de altă parte, mai multe studii au dezvăluit o creştere a riscului de infecţie (cu acelaşi virus sau cu altele) în urma vaccinării cu vaccinuri inactivate. Este cazul vaccinurilor antigripale Vaxigrip şi Fluzone. Pentru primul, s-a arătat în 2012 că la copiii între 6-15 ani creştea riscul de infecţie cu alte virusuri respiratorii [3]. Cel de al doilea s-a dovedit că sporeşte riscul de infecţie cu gripă la adulţii obezi [4]. Recent, în 2019 un studiu dezvăluie că un vaccin cu virus dengue inactivat creşte rata infectării cu acelaşi virus la macaci [5], fapt care fusese observat deja cu un virus atenuat la copiii care nu mai fuseseră expuşi la virusul dengue până la vaccinare [6].
Aşadar, trebuie luate măsuri de precauţii cu totul speciale cu vaccinurile inactivate împotriva Covid-19, cu atât mai mult cu cât virusul în cauză este complet nou şi suntem departe de a-i fi descoperi toate efectele.
2. Vaccinuri care conţin proteine antigenice şi vaccinuri VLP (virus-like particle)
În plus faţă de costul pe care îl reprezintă datorită etapei mai mult sau mai puţin greoaie de purificare a proteinei virale pornind de la celulele transgenice care o produc, aceste vaccinuri se dovedesc ineficiente şi pot prezenta efecte toxice, în principal din cauza adjuvanţilor (cum ar fi aluminiul sau formaldehida, de exemplu) adăugaţi tocmai pentru a depăşi eficienţa scăzută şi, prin urmare, pentru a potenţa stimularea sistemului imunitar, dar şi din cauza antigenului însuşi care, fiind produs de celulele transgenice (care nu sunt cele care îl produc în mod normal) pot prezenta diferenţe structurale sau chimice care îi pot conferi proprietăţi neaşteptate.
Într-adevăr, dacă mesajul genetic conţinut în gena virală (transgenă) dictează celulelor care îl găzduiesc (celule transgenice), în timpul procesului de transcriere, natura şi secvenţa aminoacizilor pentru fabricarea proteinei virale (antigen), el este pe de altă parte doar în mica măsură responsabil pentru modul în care proteina trebuie să se plieze în spaţiu. Această repliere depinde în parte de natura şi de secvenţa aminoacizilor (şi, prin urmare, a genei), dar în principal de mediul celulei în care este fabricată proteina (aciditate, concentraţie de sare etc.). Iar mediul celular poate varia considerabil de la un tip de celulă la altul şi, prin urmare, nu vom avea niciodată certitudinea că proteina de interes (aici antigenul viral) este pliată corect atunci când este fabricată artificial de către celulele transgenice, chiar şi atunci când această proteină păstrează activitatea biologică care ne interesează (aici, caracterul ei imunogen). Plierea greşită a unei proteine poate avea consecinţe complet imprevizibile şi uneori extrem de dăunătoare. Să nu uităm că bolile prionice – de exemplu boala vacii nebune, boala Creutzfeldt-Jakob, scrapia la oaie etc. – se datorează unor simple defecte de pliere ale unei anumite proteine. Desigur, nu toate defectele de pliere fac prioni …, dar nu putem decât să ne rugăm ca proteina virală să se plieze bine.
În continuare, o dată ce plierea sa este completă, proteina poate face obiectul unor modificări chimice secundare (denumite „post-translaţionale”), cum ar fi adăugări de zaharuri, fosfaţi, care pot fi necesare pentru funcţionalitatea, activitatea sa, sau îi conferă proprietăţi particulare, cum ar fi – exact! – proprietăţi imunogene. Aici, iarăşi, nu vom fi niciodată siguri că aceste modificări post-translaţionale (care nu sunt „dictate” de genă), puse în aplicare în celulele transgenice, sunt absolut identice cu ceea ce se desfăşura în celulele în care proteina este produsă în mod natural (aici, celulele infectate în mod natural de virus).
3. Vaccinuri care livrează ARN sau ADN care codifică proteina antigenică (proteina spike)
3.1 Riscul apariţiei virusurilor recombinante
Acest risc este independent de vectorul utilizat pentru livrarea în celulele gazdei a ADN-ului sau ARN-ului viral care codifică antigenul proteic, indiferent dacă e un vector plasmidic, o nanoparticulă sau un virus modificat genetic. În orice caz, acest risc este şi mai mare în cazul utilizării virusurilor modificate genetic deoarece acestea introduc nu doar ADN-ul sau ARN-ul viral de interes, ci şi o parte din propriul lor genom.
Virusurile au o mare capacitate de a schimba fragmente din materialul lor genetic, atunci când genoamele virale în cauză sunt de aceeaşi natură (adică, fie ADN, fie ARN) şi împărtăşesc secvenţe similare (gene). Procesul bine cunoscut care guvernează aceste schimburi se numeşte recombinare (şi când această recombinare are loc între secvenţe de ADN sau ARN care seamănă între ele, vorbim despre recombinare omologă). Acest fenomen de recombinare nu este limitat la ADN-ul sau ARN-ul viral, însă, se ştie că secvenţele virale sunt mai des obiectul numeroaselor recombinări (adică, sunt foarte „recombinogene”). Din aceste recombinări între materiale genetice virale rezultă aşa-numitele virusuri „recombinante” iar gena (genele) care a (au) reprezentat siturile acestor schimburi se numesc „mozaicuri”, adică sunt alcătuite în parte din secvenţe de la virusul 1 şi secvenţe de la virusul 2 (Figura 3). Figura 3 ilustrează recombinarea dintre ADN-uri virale, dar acest fenomen poate apărea la fel de bine între ARN-urile virale.
În multe cazuri, aceste virusuri recombinante sunt mult mai virulente decât virusurile originale şi, prin urmare, pot provoca infecţii virale agravate. Acest fenomen a fost demonstrat pe scară largă la plantele transgenice în care o genă virală a fost introdusă voluntar în genomul lor şi au fost infectate apoi cu un virus înrudit cu cel care provine din transgenul viral [8-16]. Un exemplu foarte cunoscut este cel al a virusului H1N1 din 2009, un virus recombinant care poate cauza infecţii virale agravate la om, fiind recombinat din trei tulpini de virus gripal: o tulpină porcină, o tulpină umană şi o tulpina aviară. Desigur, acest fenomen poate apărea (spontan) numai dacă materialul genetic provenind de la cel puţin două virusuri se găseşte (în acelaşi timp) în aceleaşi celule, ceea ce, din fericire, este extrem de rar în natură, deoarece implică faptul ca aceleaşi celule să fie coinfectate de cel puţin două virusuri. Dar prin acţiunea omului, acest fenomen poate deveni mult mai frecvent. Aşa cum am menţionat anterior, este cazul plantelor transgenice în care a fost introdus un transgen viral, caz în care este suficient apoi ca aceste plante să fie infectate cu un singur virus pentru ca asemenea evenimente ca recombinarea să aibă loc.
Dar există, de asemenea, riscul cu care ne confruntăm la oameni în cazul administrării de vaccinuri care livrează ARN sau ADN viral în celulele pacienţilor. Vaccinurile Covid-19 de acest tip, care fac (la data redactării raportului, în prezent fiind autorizate mai multe vaccinuri – n.n.) obiectul studiilor clinice, sunt administrate intramuscular sau intradermic. Celulele ţintă sunt, deci, celulele musculare, celule ale pielii, fibroblaste (celule ale ţesutului conjunctiv, adică ţesut de susţinere care înveleşte organele şi ţesuturile, în special, fasciculele musculare) dar şi celulele sanguine circulante şi celulele endoteliale (ale vaselor de sânge), precum şi toate celulele care pot fi ţinte ale infecţiei cu alte virusuri. De exemplu, enterovirusurile (virusuri ARN nude) au fost detectate în celulele musculare [19], virusul Zika infectează celulele pielii [20], Chikungunya vizează celulele musculare satelite (celulele stem ale ţesutului muscular) [21], dar de asemenea, celulele endoteliale şi fibroblastele [22]. Iar acestea sunt, bineînţeles, doar cateva exemple…
Vaccinarea împotriva Covid-19, dacă va deveni realitate, va fi o vaccinare în masă, în toată lumea. Prin urmare, probabilitatea apariţiei acestui tip de evenimente (recombinarea virală) este departe de a fi nulă, chiar dacă rămâne mai scăzută din punct de vedere al frecvenţei. O astfel de vaccinare în masă cu acest tip de vaccin ar putea deveni o fabrică la scară largă de noi virusuri recombinante. Să nu uităm că este suficient ca un singur virus nou să apară oriunde în lume pentru ca, apoi, consecinţele asupra sănătăţii, asupra mediului şi societăţii să fie globale şi colosale…
3.2. Riscul de mutageneză inserţională (genotoxicitate)
Mutageneza inserţională este o mutaţie (modificare a informaţiei genetice) prin inserarea unei secvenţe în interiorul unui genom, această inserţie putând apoi inactiva sau modifica expresia uneia sau mai multor gene (ale genomului original).
Acest risc de genotoxicitate pentru celulele umane vizate de vaccinare (al căror genom care este, desigur, ADN-ul) se referă, prin urmare, doar la vaccinurile care furnizează ADN viral, indiferent dacă vectorul este o plasmidă sau un virus modificat genetic. Cu toate acestea, acest risc poate apărea şi la vaccinurile care livrează ARN (în celulă) printr-un vector viral ARN – modificat genetic, de tipul virusului SIDA (HIV, utilizat pe scară largă ca vector) dacă din acesta nu a fost înlăturată în mod corespunzător transcriptaza inversă, precum şi de gena care o codifică. De fapt, transcriptaza inversă virală poate converti apoi ARN-ul în ADN, care apoi se va integra în genomul celulelor ţintă.
Virusurile modificate genetic sunt, de asemenea, utilizate pe scară largă în terapiile genice cu scopul de a furniza versiunea normală a unei gene umane, (genă) care se dovedeşte a fi defectă (mutantă) la pacientul tratat. În 2002, la trei ani după un studiu de terapie genică (la copii cu imunodeficienţă severă datorită unei mutaţii pe Cromozomul X), folosind ca vector un virus-ARN (ribovirus) modificat genetic, 2 dintre cei 10 copiii trataţi au dezvoltat leucemie datorită inserţiei ADN-ului reparator livrat de vectorul viral în apropierea unei proto-oncogene (genă a cancerului), provocând tulburări severe ale expresiei acesteia [23].
Mai multe studii au demonstrat efectele de mutageneză inserţională cauzate de diferite familii de virusuri ARN (inclusiv HIV) [24]. De asemenea, mai multe studii efectuate la şoareci au arătat că administrarea de gene prin vectori derivaţi din virusul adeno-asociat patogen (AAV, un virus mic non-ADN)) duc la mutageneză inserţională [25]. În 2016, un studiu asupra efectelor genotoxice ale vectorilor virali derivaţi din HIV şi AAV utilizaţi în scop terapeutic, conchidea că „o cunoaştere aprofundată a biologiei virale, precum şi progrese în genetica celulară sunt necesare pentru a elucida natura selecţiei siturilor de integrare a vectorilor virali şi a riscurilor asociate ”[26].
4. Riscuri legate în mod specific de utilizarea vectorilor virali modificaţi: imunotoxicitatea
Pe lângă riscurile de apariţie a viruşilor recombinanţi şi a mutagenezei inserţionale (mai ales atunci când materialul genetic livrat este ADN), vectorii virali fiind ei înşişi imunogeni, pot induce efecte semnificative de imunotoxicitate.
În 2002, un experiment pilot de terapie genică, efectuat asupra a 18 băieţi care sufereau de o tulburare metabolică severă din cauza unei gene defecte localizate pe cromozomul X, a condus la moartea unui tânăr de 18 ani din cauza unei boli inflamatorii sistemice fatale cauzate de vectorul viral (virus ADN uman dezarmat): secvenţele ADN ale vectorului au fost găsite în majoritatea ţesuturilor sale. Faptul că celelalte 17 persoane tratate nu au prezentat absolut deloc acest tip de răspuns arată cât de dificil este de anticipat acest risc şi, prin urmare, de controlat. În Belgia, mai multe studii clinice de imunoterapie pentru combaterea cancerului şi utilizarea unui virus dezarmat în care mai mult de 15% din genomul său a fost înlocuit cu două gene umane (care codifică un antigen prezent pe suprafaţa celulelor canceroase şi o interleukină, o proteină de comunicare între celulele imune) au arătat o activare nespecifică a sistemului imunitar produsă de vector, rezultând o reacţie inflamatorie şi un răspuns autoimun. Numeroase alte studii au arătat efecte de imunotoxicitate ale diferiţilor vectori virali utilizaţi pentru terapia genică sau vaccinare. În cazul vectorilor virali utilizaţi în scopuri de vaccinare, imunitatea anti-vector poate interfera, de asemenea, direct cu eficacitatea dorită a vaccinului (imunogenitatea vaccinului).
V. Consideraţii generale cu privire la evaluarea riscurilor legate de aceste vaccinuri
Recursul la vaccinurile care eliberează material genetic viral (ADN sau ARN) este nou sau de dată recentă. Utilizarea de virusuri modificate genetic drept vectori, mai ales în scopuri de terapie genică sau imunoterapie a arătat cât de variate sunt efectele nedorite, necontrolabile şi posibil grave. Dacă încercările de imunoterapie sunt relativ recente, eşecurile terapiei genice de mai bine de 35 de ani sunt aici ca să ni le amintească. Aceste eşecuri se explică în mare măsură prin urmărirea efectului de bombă mediatică în detrimentul eficacităţii şi/sau biosecurităţii. Un asemenea demers nu va putea niciodată să răspundă aşteptărilor şi nevoilor în termeni de îngrijire.
Dar utilizarea aceloraşi vectori în scopuri de vaccinare îmbracă o altă semnificaţie. Într-adevăr, terapia genică sau imunoterapia nu priveşte doar un număr limitat de persoane, ci şi persoane grav bolnave. În consecinţă, nu numai că eventualele efecte secundare privesc un număr restrâns de indivizi, dar gravitatea stării lor de sănătate şi situaţia de urgenţă sanitară în care se află permite fără îndoială acceptarea unor riscuri. În cazul vaccinurilor, suntem într-un demers de prevenţie. Aceasta priveşte deci un număr considerabil de persoane din care majoritatea este sănătoasă (în orice caz faţă de patologia de care vaccinul se presupune că ne protejează). Efectele secundare necontrolabile ar avea consecinţe considerabile, mai ales într-o campanie de vaccinare în masă precum cea destinată luptei împotriva Covid-19. Aceste consecinţe ar putea fi dezastruoase pe plan sanitar, evident, dar şi pe planul mediului înconjurător (de exemplu în cazul propagării de noi virusuri recombinante: a se vedea secţiunea IV.3.1.). Iar faptul că este vorba de un demers de prevenţie nu permite nici o asumare a riscului.
În consecinţă, vaccinurile candidate au nevoie de o evaluare sanitară şi de mediu aprofundată incompatibilă cu urgenţa, fie că este rezultatul presiunii autorităţilor decizionale şi sanitare sau cea a profiturilor industriilor farmaceutice angajate în goana aceasta după vaccin. În nota sa de încadrare din 23 iulie 2020 privind strategia de vaccinare împotriva Covid-19 [35], Înalta Autoritate de Sănătate (HAS) declară: „În cadrul pandemiei de Covid-19, miza este deci de a concepe un vaccin cât mai eficace şi cât mai sigur posibil într-un timp record”. Această afirmaţie este o absurditate şi o aberaţie din partea unei autorităţi precum HAS.
Pericolele legate de caracteristicile vectorilor virali modificaţi genetic sau de eventuala lor dispersie sau diseminări trebuie să fie tratate în cadrul unei evaluări a riscurilor privitoare la mediul înconjurător extrem de constrângătoare.
Dimpotrivă, articolele 2 şi 3 din recentul regulament european 2020/1043 conform cărora orice testare clinică a medicamentelor care conţin OMG sau care constă în asemenea organisme şi destinate să trateze sau să prevină Covid-19 scapă evaluărilor prealabile asupra sănătăţii şi mediului înconjurător, deschid uşa unei evaluări extrem de laxiste şi se opune total principiului precauţiei.
În plus, acest regulament readuce în discuţie, în fapt, legislaţia izolării care se aplică aici microorganismelor şi virusurilor modificate genetic. Această reglementare defineşte 4 niveluri de izolare (identificate de la 1 la 4, izolarea fiind cu atât mai constrângătoare cu cât cifra este mai mare). Manipularea unui virus patogen cere o izolare de nivel minim 2, adeseori 3, chiar 4. Dispoziţiile regulamentului 2020/1043 deschid uşa unei izolări de nivel zero chiar înainte de a aduce dovada siguranţei sanitare şi a mediului înconjurător a acestor virusuri modificate genetic. »
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/analiza-a-riscurilor-tipurilor-de-vaccin-covid-christian-velot-biolog-si-genetician-molecular-despre-riscurile-specifice-ale-vaccinurilor-pe-baza-de-arn-si-adn
Profesorul Sucharit Bhakdi despre pericolele „vaccinurilor genetice”
„Acest vaccin prezintă patru mari riscuri, şi dacă ele nu sunt puse în discuţie chiar acum, apoi va fi prea târziu. Acest vaccin bazat pe gene, care a fost deja aprobat în Marea Britanie şi în curând va fi aprobat şi în Europa, presupune patru mari pericole.
În primul rând, vaccinul produce efecte secundare grave, aşa cum s-a văzut şi în testele pe oameni tineri şi sănătoşi, care au avut febră, frisoane, dureri musculare, dureri ale membrelor, dureri de cap, deci s-au îmbolnăvit. Dacă vor fi vaccinaţi vârstnicii care suferă de alte afecţiuni cu aceste vaccinuri, atunci nu aş vrea să ştiu…
– Vreţi să spuneţi că testele au fost făcute pe foarte puţine persoane cu afecţiuni preexistente care ar trebui să beneficieze de vaccin ?
– Pe nici una. Nu a fost testat pe nici o persoană cu aceste afecţiuni.
Al doilea pericol : acest vaccin are câteva componente care pot cauza reacţii alergice.
Al treilea pericol constă în faptul că vaccinul poate duce la o progresie explozivă a unei reale infecţii ulterioare, nu numai cu acest virus, dar şi cu alţi viruşi, cum ar fi cei gripali. Boala se va agrava datorită reacţiei puternice a sistemului imunitar, ceea ce a fost demonstrat în experimentele pe animale prezentate în studiile asupra vaccinului Sars-Cov-1. Animalele vaccinate au fost la un pas de moarte. Acest pericol este imens, deoarece acest vaccin genetic este administrat la nivelul braţului şi în câteva minute se răspândeşte în întregul organism, pătrunzând de asemenea şi în celulele sănătoase şi înăuntrul fiecărei celule debutează producerea proteinei virusului şi vă spun…
– Spuneţi-ne pe scurt despre cel de-al patrulea risc.
– Al patrulea risc este reprezentat de bolile auto-imune şi de urmările lor, astfel încât se
pot produce disfuncţii embrionale, moartea fătului dar şi sterilitatea femeii. Acestea sunt pericole teoretice descrise deja în studii, şi vreau să sugerez broşura-prospect BioNtech, care spune explicit că femeile gravide nu ar trebui să fie vaccinate, deoarece nu poate fi exclusă producerea unui rău, iar dacă o tânără va fi vaccinată, aceasta nu ar trebui să rămână însărcinată timp de minim două luni de zile. Acest fapt este deja menţionat în prospect, dar nu a fost niciodată verificat în procesul de testare şi ar fi trebuit cercetat cu mult timp în urmă.”
Sucharit Bhakdi este un specialist în microbiologie şi epidemiologia bolilor infecţioase. A fost profesor universitar la Johannes Gutenberg University din Mainz şi, din 1991 până în 2012, director al Institutului Medical pentru Microbiologie şi Igienă.
Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro
„Merck opreşte producerea de vaccinuri COVID-19 după testele eşuate.
Gigantul Farmaceutic din SUA Merck a ras două din vaccinurile candidate pentru COVID după ce au eşuat in producerea unui răspuns imunitar adecvat in testări, a anunţat compania.
Rezultatele au fost „dezamăgitoare, şi puţin surprinzătoare,” a spus pentru Bloomberg Nick Kartsonis, vicepreşedintele cercetărilor clinice pentru boli infecţioase şi vaccinuri la Merck Research Laboratories.”
„Merck spune că se va concentra acum pe două tratamente experimentale pentru COVID-19 care sunt in stadiul final de dezvoltare.”
https://greatgameindia.com/merck-stop-covid-19-vaccines/
Dr. Ion Alexie, medic român din Las Vegas, specialist în boli interne şi infecţioase, a spus luni, la Sinteza Zilei, la Antena 3 :
„Iau ivermectină lunar, eu, şi foarte mulţi medici. Previne îmbolnăvirea, dar nu neapărăt prin generare de anticorpi, aşa cum face vaccinul. Nivelul de Ivermectină rămâne în corpul nostru multe săptămâni şi virusul nu se poate multiplica în celulele noastre, pentru că Ivermectina blocheză nişte proteine numite importine, care importă fragmente din virus în nucleu şi în citoplasmă şi nu-l mai lasă să se multiplice.
Din septembrie până în ianuarie am tratat foarte puţini pacienţi, pentru că spitalul ne-a blocat Ivermectina, pentru că National Institute of Health nu era de acord s-o folosim. Din 15 ianuarie am 50 pacienţi majoritatea au plecat, mai am câţiva în spital. I-am pus pe toţi din prima zi pe Ivermectină. Din cei 50 nu a ajuns niciunul la ATI, starea sănătăţii niciunuia nu s-a deteriorat - şi-i urmăresc cu atenţie”, a afirmat medicul român.
Gigi Becali: „Încercam să convingem Ministerul Sănătăţii să bage Ivermectina ca tratament, pentru că francezii şi nemţii l-au aprobat. Cu Ivermectina te vindeci cu 5 euro şi e de 10 ori mai bună.”
CEO-ul celui mai mare producător de medicamente din România, Terapia Cluj, Dragoş Damian, a anunţat la „Sinteza zilei”, că vrea să doneze statului român 50.000 de tablete de Ivermectină.
https://www.activenews.ro/
„O femeie din statul Andhra Pradesh din India a murit de atac cerebral după ce a primit vaccinul COVID-19. Familia victimei afirmă că a avut convulsii si febră după vaccinare si că a murit din cauza vaccinului.”
https://greatgameindia.com/india-brain-stroke-covid-19-vaccine/
„Un lucrător din Sănătate a murit la 6 zile după ce a primit injecţia experimentală pentru COVID-19 Covishield de la Serum Institute of India. Familia victimei a depus plângere FIR si cere interzicerea vaccinului.”
https://greatgameindia.com/indian-dies-covid-19-family-ban-vaccine/
In Gibraltar, în doar 10 zile, au murit 53 de oameni (mai ales bătrâni) de la vaccinul Pfizer. Si aici autorităţile neagă orice legătură cu vaccinarea care a început pe 9 ianuarie. In schimb, dau vina pe virus.
http://tapnewswire.com/2021/01/53-dead-in-gibraltar-in-10-days-after-experimental-pfizer-mrna-covid-injections-started/