Dratzo! Evenimente continuă să aibe loc în spatele scenei! Un număr de edicte cheie au fost semnate şi apoi sumar ignorate de întuneric. Acest lucru în cele din urmă este un mare pas greşit al întunericului. Acesta a intensificat doar nevoia de a împinge, în mod legal sau în alt mod, această cabală întunecată de la putere, într-un număr de naţiuni majore. Implementarea N.E.S.A.R.A. este acum o prioritate majoră pentru diferite coaliţii care se mişcă pentru a elibera umanitatea din strânsoarea lor. Aceasta se întâmplă, în timp ce întunericul rămâne în măsură să ofere slujitorilor săi majori un grad aparent fără sfârşit de bogăţie. Această bogăţie este înfăşurată în durerea şi suferinţa celei mai mari părţi a populaţiei voastre. Suntem în mod constant dezgustaţi de ceea ce se întâmplă. Totuşi acestă nouă focalizare, cu ajutorul nostru, poate duce acum la o victorie rapidă. Multe acţiuni sunt în mişcare, şi aşteptăm rezultate vizibile să apară rapid. Evenimentele programate progresează acum printr-o serie de întâlniri pe care le-am avut cu aliaţii noştri pământeşti. Aroganţa întunericului îi va costa scump şi le va cauza înfrângerea. Demisia lor va conduce la o nouă guvernanţă şi la un nou sistem financiar legat de o mare prosperitate pentru toţi.
Ceea ce familiile vechi şi multe societăţi sacre secrete îsi dau seama este că o legătură specială, ruptă de faptele cumplite din Atlantida, trebuie să fie restaurată. Anunnaki au continuat cu politicile lor în ultimii 13 mii de ani. Legătura dintre Agartha, umanitatea de la suprafaţa Pământului şi Federaţia Galactică necesită o restaurare publică. Acest eveniment va fi într-adevăr sămânţa care dă naştere unui noi naţiuni stea la nivelul sistemului solar. Cei care în prezent îi termină pe cabalii întunericului înţeleg asta şi lucrează cu legăturile noastre pentru a face acest lucru o realitate deschisă. Ce urmează pentru voi nu este doar un nou sistem monetar. Este de fapt, fundamentul pentru o serie de reuniuni, care vă vor întoarce la un număr de adevăruri nobile. Cel mai important dintre acestea este originea voastră din alte lumi şi relaţia voastră cu familia umană galactică. Apoi, există conexiunea voastră cu toată viaţa în planul fizic. Suntem cu toţii, în esenţă, îngeri fizici. Avem o responsabilitate comună de a desfăşura planul divin aici şi în tot planul fizic!
Diverse responsabilităţi au fost abandonate de întuneric atunci când v-au cufundat în truda constiinţei limitate. Acest act injurios a fost precursorul pentru tot ceea ce aţi întâlnit în ultimii 13 mii de ani. Am privit cum aceşti întunecaţi au lucrat atent cu aliaţii lor din continuumul Anchara pentru a continua să vă nege suveranitatea naturală şi de a lucra necinstit ca să vă transforme într-o rasă de sclavi. Aceasta ticăloşie monstruoasa se încheie acum! Sunteţi în realitate reîntorşi pas cu pas la fosta voastră stare pe deplin conştientă. Suntem aici pentru a ajuta în acest proces special şi pentru a vă permite să lucraţi din nou în armonie cu Gaia şi cu restul planetelor care înconjoară măreţul vostru Soare! Această naţiune stea va fi cu adevărat un membru incredibil şi binevenit al Federaţiei Galactice a Luminii. Voi sunteţi cheia pentru o pace galactică şi pentru o mare uniune, care va cuprinde toate fiinţele simţitoare care locuiesc în această galaxie. În acest context, sunteţi de fapt axa centrală profeţită pentru următoarea serie de epoci care cuprind istoriile noastre comune.
Maestrii voştri Înălţaţi trăiesc în armonie în Agartha şi sunt înaintaşii a ceea ce se petrece acum. Aveţi nevoie de a vizualiza Gaia şi multele ei lumi surori ca fiinţe vii care posedă calităţi deosebite date lor de către Creator. Avem o datorie sacră de a proteja şi de a susţine o varietate largă de eco-sisteme pe aceste lumi. Mai mult, avem nevoie de o relaţie specială cu Soarele şi aceste tărâmuri interdependente. Fiecare lume împărtăşeşte o mare unitate cu surorile ei. Misiunea noastră este de a folosi timpul nostru în aceste lumi pentru a le face bine şi a susţine o serie de ecosisteme diverse şi minunate cu legături între ele. Fiecare naţiune stea vede acest lucru ca pe o datorie primară comună. Discutăm aceste lucruri unul cu altul şi lucrăm pentru a răspândi energiile Divinului în toată această galaxie. Suntem binecuvântaţi, şi intenţionăm să binecuvântăm fiecare parte a acestei galaxiei cu muncile noastre sacre. Aceste fapte ne ajută la o mai bună înţelegere a modului în care sa născut planul fizic şi modul în care putem ajuta la expansiunea lui fără efort. Suntem indicatorii de cale speciali şi desfăşurători ai planului divin.
Namaste! Suntem Maeştrii voştri Înălţaţi! Multe se întâmplă în jurul acestui glob! În prezent, binecuvântaţii noştri asociaţii vă eliberează din ghearele intenţiei cabalei întunericului de a începe un tip de conflagraţie majoră. Aceste eforturi sunt sortite eşecului. Resetarea globală a monedelor lumii are loc acum împreună cu anunţurile crescânde ale mai multor ţări de a se îndrepta spre o monedă bazată pe metale preţioase. Prin urmare, activitatea bancară internaţională le alunecă din mâini după cum noi şi stricte reglementări bancare intră în vigoare. Acestea sunt doar preliminariile pentru ceea ce se află direct în faţă. N.E.S.A.R.A. urmează să fie pusă în aplicare în scurt timp. Asociaţii au făcut incursiuni mari cu o serie de întâlniri secrete între ei şi un grup format din familiile vechi şi cei care sunt beneficiarii de mari depozite de aur, argint şi pietre preţioase. Scopul lor este de a răsturna în mod legal pe cei care acum controlează multe din guvernele lumii.
Lumea voastră se află la un pas de o nouă realitate. Schimbarea în valute şi noul sistem bancar sunt doar începutul unei căi care duce la N.E.S.A.R.A. Această evoluţie vă va elibera de ultima încercare a cabalei de a rămâne la putere. În timp ce toate acestea se întâmplă, Cerul se pregăteşte să vă ofere un set mai inalt de corzi de aur şi argint. Acestea vor invoca în voi un grad crescut de crize cu dureri de cap însoţite de o greaţă generală şi un sentiment de tremur interior. Aceste simptome se vor diminua pe măsură ce deveniţi mai obişnuiţi cu un câmp de energie mai mare care curge prin tot corpul vostru. Aceste modificări vă vor pregăti pentru venirea mentorilor voştri din Federaţia Galactică. Cu aceste transformări în loc, sunteţi gata ca ei să interacţioneze zilnic cu voi.
Acesta este un timp pentru vindecare şi pentru o acceptare că momentul marilor schimbări a sosit. Cerurile proclamă cu tărie eliberarea voastră spirituală şi fizică de minciunile şi manipulările celor întunecaţi. Cerul decretează că veţi începe acum calea pentru Ascensiunea (Înălţarea) voastră fizică. Acesta este motivul pentru care vedeţi evenimente care adună impuls pentru un eveniment final care vă va permite uşor să intraţi într-o nouă realitate plină de prosperitate, nouă guvernare şi instruirea de către noi a unor diferite adevăruri care vor aşeza scena pentru o reuniune minunată cu familiile voastre spirituale şi din spaţiu. Noi suntem păstorii voştri cereşti. Adunăm vastele turme ale umanităţii şi vă conducem pe o cale care să vă permită o revenire la conştiinţa deplină. Apoi vă putem instrui pe deplin în legătură cu marile voastre responsabilităţi cereşti. Osana! Osana! Osana!
Astăzi, am continuat mesajul nostru neîntrerupt şi v-am informat despre ceea ce are loc acum la nivel global. Aceste evenimente, aşa cum se manifestă, vă vor permite să viraţi departe de manipulările josnice ale cabalei întunericului. Multe veşti bune sunt date. Cu toate acestea, fiecare se va întâmpla într-un timp util şi fructuos! Cunoaşteţi, Dragilor, că nenumăratele Oferte şi Prosperitatea fără de sfârşit a Cerului sunt într-adevăr ale voastre! Aşa să fie! Selamat Gajun! Selamat Ja! (Fiţi Unul! Fiţi Bucuroşi! În limba Siriusiană)
http://paoweb.com/sn042914.htm
Preluarea acestei traducerii de bloguri este permisă cu condiţia să fie nemodificată şi însoţită de un link la acest blog:
http://lumina-ascensiunii.weebly.com/blog.html