Arhitecţii umbrelor au finanţat ambele tabere ale oricărui sistem politic şi conflict, război, revoluţie, de la Napoleon încoace. Ameninţând cu surparea, o bucată din el s-a desprins la iniţiativa celor care iau în seama puterea luminii. Dominoul financiar, turnul din cărţi de joc, se clatină şi el. Omenirea îşi revine din hipnoză şi se trezeşte ca după un îndelung somn în întuneric. Tacticile nopţii, de diversiune, demonizare, teroare, continuă, in timp ce „neterminatul”, inspirat după pictorul Brueger, se schimbă. Vor câte unii să împiedece inevitabilul dar se îndreaptă spre reciclarea esenţială. În zori, lumina va învinge.
Lumina Ascensiunii. Toate drepturile de autor sunt rezervate. Articolul nu poate fi reprodus sau republicat fără permisiune.