Sfatul dat va fi, de asemenea, util atunci când compensaţi karma legată de relaţii. Acestea sunt, probabil, cele mai grele provocări cu care v-aţi putea confrunta, şi sunteţi cel mai bine sfătuiţi să încercaţi să lăsaţi pe cei în cauză prin iertarea voastră. Pur şi simplu nu puteţi merge înainte dacă persistaţi în a purta resentimente sau în a continua să aveţi gânduri negative. Lăsaţi trecutul să plece şi păşiţi pe un nou drum, care conduce la Lumină şi Iubire. Atunci vă veţi simţi în largul vostru şi veţi şti că aţi tăiat legăturile voastre cu vechea paradigmă care nu vă mai serveşte. Probabilitatea este că cei care citesc aceste cuvinte, s-au decis deja să-şi schimbe viaţa şi să se concentreze pe pregătirea pentru Ascensiune.
Amintiţi-vă că trupul vostru este templul vostru, şi aveţi grijă de el şi lăsaţi deoparte orice practici care stiţi că îi fac rău. Nu puteţi, de exemplu, să luaţi cu voi obiceiurile drogurilor în dimensiunile mai înalte, şi cu cât mai devreme vă hotărâţi să rupeţi dependenţa cu atât mai repede veţi reuşi. Acelaşi principiu poate fi aplicat şi la alte vicii, cum ar fi alcoolul, care vă va afecta, în orice caz, corpul vostru. Gândiţi-vă cu atenţie la ceea ce trebuie să faceţi pentru a vă asigura de inălţare, şi veţi primi ajutor de la ghizii voştri. Dumnezeu doreşte ca fiecare suflet să se înalţe, dar acceptă faptul că v-a dat liberă vointă şi alegerea finală este a voastră. Întrebaţi-vă serios dacă doriţi să rămâneţi în ciclul vostru prezent 3D, şi în cazul în care nu puteţi vedea clar drumul vostru în a dori o astfel de mişcare asta va fi definitiv.
Sfârşitul ciclului se apropie foarte rapid şi plăcerea noastră este de a vedea modul în care Lucrătorii Luminii au făcut să crească Lumina pe Pământ. Lumina atrage şi mai multă Lumină, şi calea voastră spre Înălţare se deschide. Liniile temporale converg acum, şi în curând cea mai puternică vă va înălţa împreună cu Mama Pământ. Asta trebuie să se întâmple şi va separa pe cei care sunt gata de cei care nu sunt, iar acesta este un rezultat natural al schimbărilor prin care treceţi. Aceasta înseamnă, de asemenea că, odată înălţaţi, cei întunecaţi vor fi complet eliminaţi din vieţile voastre. Pacea pe care aţi căutat-o şi pentru care v-aţi rugat va fi în sfârşit a voastră, şi prin procesul de Ascensiune, veţi experimenta într-adevăr schimbările în voi inşivă. Aceasta nu înseamnă că veţi trăi schimbările doar din acel moment, pentru că au început cu câţiva ani în urmă, dar Ascensiunea propriuzisă va fi o piatră de hotar pe drumul vostru.
Există o mulţime de schimbări pe cale să se petreacă pe Pământ, şi au fost considerabil sporite în acest an. Asta înseamnă că problemele voastre vor creşte până când se poate face ceva de natura unei măturări. Cele mai evidente domenii sunt legate de politică, şi multe ţări din întreaga lume se confruntă cu mari mişcări. Este regretabil faptul că trebuie să se ajungă la astfel de extreme înainte ca necesitatea unor vaste schimbări să fie acceptată. Cu toate acestea, odată ce se cade de acord nu va exista nici un timp irosit în crearea noilor sisteme. Vedem că, odată ce problemele politice sunt decise, restul schimbărilor vor urma destul de repede. Pentru moment, voi ca indivizi sunteţi cei mai importanţi, după cum dorim să vă daţi seama ce oportunitate minunată vă este prezentată prin Ascensiune.
Nu trebuie neapărat să renunţaţi la ataşamentul vostru pentru posesiunile voastre ca să vă înălţaţi, dar nimic din ce poartă o vibraţie joasă nu poate merge mai departe cu voi. De exemplu, unii dintre voi au distracţii sau hobby-uri, care implică colectarea de amintiri, care se referă la persoane sau evenimente care sunt nedorite. Noile vibraţii vor permite, în fapt, manifestarea într-o lumină nouă, a multor lucruri în realitatea voastră. Totul va fi exprimat într-o energie care va scoate in evidenţă frumuseţea şi perfecţiunea din ele. Obiectele vor părea a fi mai "vii" şi veţi avea o relaţie mai strânsă cu toate fiinţele simţitoare, pentru că nivelurile de conştiinţă vor fi mult mai ridicate decât înainte. În termeni reali, veţi câştiga de la ascensiune în atât de multe moduri, încat veţi uita curând timpul vostru petrecut în dualitate. Acesta va părea în cele din urmă ca un vis urât, cu toate că veţi beneficia mereu de pe urma acestei experienţe.
În viitor, orice nevoie vă va fi indeplinită şi nu veţi dori absolut nimic. În timp, vă veţi dezvolta abilităţile voastre de a crea, veţi fi în măsură să vi le oferiţi vouă înşivă. Între timp, veţi beneficia de avantajele oferite de utilizarea noilor tehnologii, care vor acoperi nevoile voastre. Este totul gata pentru voi, şi aşteaptă doar momentul potrivit pentru a fi introduse şi distribuite. Nu vă aşteptaţi însă la prea mult imediat, căci schimbarea nu se va întâmpla peste noapte. Aşa cum v-am spus anterior, prioritatea noastră este de a aduce ajutor şi alinare pentru cei care sunt defavorizaţi şi nu dispun de necesităţile de bază ale vieţii. Veţi fi înălţaţi de unde sunteţi acum într-o serie de progresii, care urmează să aibă loc în Epoca de Aur de o absolută frumuseţe şi bucurie.
Sunt SaLuSa din Sirius, şi ştiu că dacă aţi putea obţine măcar o bucăţică din ceea ce vă aşteaptă, grijile voastre actuale ar părea de mică importanţă sau deloc importante. Este o atât de scurtă perioadă de timp înainte de Ascensiune, aşa că încercaţi să gândiţi în termenii beneficiilor pe care le veţi primi în curând. Vă veţi fi câştigat drepturile voastre la ele şi ele vor transforma complet vieţile voastre. Noi, Federaţia Galactică a Luminii vom continua să lucrăm cu voi după Ascensiune, şi vă vom ajuta să obţineţi Conştiinţa Galactică deplină. Până la acel moment nu veţi şti cum este să aibă cineva acel nivel de conştiinţă, cum prin comparaţie voi sunteţi acum foarte mult inconştienţi de capacităţile voastre reale. Uitaţi-vă la noi, şi veţi vedea în noi sinele voastre adevărate aşa cum veţi fi şi voi în viitorul apropiat.
Mulţumesc SaLuSa.
Mike Quinsey
Traducere: Lumina Ascensiunii. Toate drepturile asupra traducerii sunt rezervate. Puteti sa republicati cu conditia sa mentionati sursa si link-ul la aceasta pagina. Va multumesc!
http://lumina-ascensiunii.weebly.com/blog.html