Origene (185-254), unul din părinţii Bisericii Creştine a fost un adept al reîncarnarii. Dar la fel au fost şi Iustin Martir (100-165), Clement din Alexandria (155-220), Sf. Grigorie de Nisa (335-394), Sf. Augustin (354-430), Sf. Francis din Assisi şi alţii. Reîncarnarea nu era deloc un concept nou. Au susţinut-o înainte si filozofi antici cum au fost grecul Platon si evreul essenian Filon (20 I.C.-50). Despre Origene Sf. Jerome (340-420) spunea că a fost cel mai mare învăţător după Apostoli. Enciclopedia Britannica spune că a fost cel mai prolific scriitor şi teolog al creştinătăţii timpurii, cu circa 6000 de lucrări. „Cine dintre noi poate citi tot ce a scris el?”, se intreba Sf. Jerome.
În 202, Tatăl lui Origene, Leonides, fusese martirizat în timpul persecuţiilor lui Septimius Severus. Origene, la 17 ani, a vrut să-l urmeze în martiriu, spune Eusebiu, dar a fost împiedecat de mama sa. Origene a fost însă mai târziu arestat şi torturat în timpul persecuţiilor lui Decius. Câţiva ani mai târziu a murit datorită torturilor suferite, un martir, aşa cum şi-a dorit.
„Sufletul nu are nici început nici sfârşit. Vine în această lume întărit de victoriile sau slăbit de înfrângerile din vieţile anterioare”, spunea Origene.
Rufinus spune lui Anastasius într-o scrisoare cum că „credinţa în vieţi repetate a fost cunoscută de toţi părinţii Bisericii şi această cunoaştere a fost dată întodeauna celor iniţiaţi, prin tradiţie antică”. Sf. Jerome într-o scrisoare către Demetrias: „Transmigrarea (reîncarnarea) sufletelor a fost învăţată mult timp printre primii creştini ca o doctrină esoterică şi tradiţională care a fost dată doar unui mic număr de aleşi.” (Reîncarnare şi Karma, Pfullingen 1962, p. 41)
Deci nu toate adevărurile pot fi găsite in Scripturi, o parte din ele au fost date in traditie orală pentru că nu toti erau incă pregătiti pentru ele. Dacă o idee nu se regăseste in Biblie nu inseamnă că este automat falsă sau nu e acceptată. Absenta unei negări exprese include posibilitatea să fie adevărată.
Origene credea în reîncarnările sufletelor umane în oameni dar nu si în animale ca pedeapsă, numită si metempsihoză.
Clement din Alexandria: „Cunoaşterea însăşi a fost dată şi transmisă de către apostoli la puţini în formă nescrisă." (Miscell. cartea VI, Cap. 7)
Intr-un pasaj care a supravieţuit doar la Eusebius, îl citează pe Clement în „Instituţii, Cartea 6”: „Iacob cel Drept, Ioan şi Petru au primit de la Domnul, după învierea lui, cunoaştere superioară. Ei au dat-o celorlalţi Apostoli, celor şaptezeci.” (Istoria Ecleziastică a lui Eusebius Pamphilus, pag 49.)
Clement, profesorul lui Origene, afirma că avea în posesia lui manuscrise cu învăţături care „păstrau tradiţia binecuvântatei doctrine direct de la sfinţii Apostoli Petru, Iacob, Ioan si Pavel.” (Miscellanies, cartea I, cap.1)
Clement despre misterele divine a lui Iisus, spune: „Domnul... ne-a permis să vorbim de aceste mistere divine, şi despre lumina sfântă, acelora care sunt capabili să le primească... Misterele sunt predate mistic, ceea ce se spune poate să fie în gura vorbitorului, dar mai degrabă în înţelegerea lor...” (Miscellanies, cartea I, cap.1)
Sf Grigorie de Nisa sau Sf Grigorie Luminătorul (257-332): „Este absolut necesar pentru suflete să fie vindecate şi purificate, şi dacă asta nu se face in timpul vieţii lui pe Pământ, trebuie să se realizeze în vieţile lui viitoare.”
Grigorie de Nisa: „Învierea nu este alt lucru decât re-constituirea naturii noastre în forma sa originală, şi va veni un timp când toţi oamenii vor deveni perfecţi de la primul la ultimul.” (Despre Suflet şi Înviere)
„Vegheaţi şi vă rugaţi ca să nu vă naşteţi în trup, dar să vă eliberaţi de legătura amară a acestei vieţi.” (Cartea lui Toma Pretendentul 9:5)
In Cartea Secretă a lui Ioan, scrisă între 120 -185, reincarnarea este plasată în centrul discuţiei privitoare la mântuirea sufletelor. Iată în cele ce urmează un rezumat al perspectivei asupra încarnării din Cartea Secretă a lui Ioan:
”Cu toţii au băut din apele uitării şi trăiesc într-o stare de ignoranţă. Unii oamenii sunt capabili să-şi depaşească ignoranţa prin descinderea asupra lor a Duhului dătător de viaţă”. Aceste suflete „vor fi salvate şi vor deveni perfecte”, adică, vor scăpa de ciclul naşterii şi morţii. Ioan îl întreaba pe Iisus ce se va întâmpla cu cei care nu obţin mântuirea. „Ei işi vor pierde memoria şi vor fi aruncaţi într-o închisoare” (simbolul pentru naşterea in trup fizic, neliber, poate cu constrângeri karmice, fizice, fără conştientizarea Sinelui lor adevărat, fără să cunoască adevărul care i-ar face liberi si i-ar mântui). Iisus, mai spunea, că singura cale de scăpare pentru aceste suflete este să câştige cunoaşterea după ce îşi revin din uitare. „Un suflet poate îndeplinii acest lucru găsind un învăţător care poate călăuzii sufletul pe calea cea bună”. „Acest suflet are nevoie să urmeze un alt suflet în care locuieşte Duhul vietii, deoarece este salvat prin Duh. Apoi nu se va mai întoarce din nou în trup.” (Cartea Secretă a lui Ioan 14:20)
În Evanghelia lui Filip, Iisus face o referire la învierea spirituală sau a trupului (care implică necesitatea revenirii in trup dacă nu au biruit incă moartea):
„Oamenii care spun că întâi vor muri şi apoi vor învia greşesc. Dacă ei nu primesc mai întâi învierea în timp ce trăiesc, odată ce mor nu vor primi nimic.” (Evanghelia lui Filip 73:1-4)
Câteva referiri la crearea sufletelor înainte de trup si la reîncarnare au supravieţuit în Biblie, chiar dacă traducerile nu sunt neapărat perfecte:
„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor.” (Ieremia 1:5)
„Celui ce va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului meu, și el nu va mai pleca afară”. (Apocalipsa 3:12) Adică cel care a reuşit să învingă moartea, de fapt ciclicitatea naşterii şi morţii, nu se va mai naşte din nou, ci va merge acolo de unde nu se mai întoarce.
„Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie, înainte ca ziua cea mare și înfricoșată a Domnului să vină” (Maleahi 4:5)
„Dar îngerul i-a zis: „nu te teme, Zaharia; [...] Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan[...] Va merge înaintea Domnului, în duhul şi puterea lui Ilie[...] ca să pregătească poporul pentru venirea Domnului.” (Luca 1:13,17)
Iisus îi asigură pe discipoli că Ioan Botezatorul era Ilie: „Dar vă spun, că Ilie a venit, si ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.” (Marcu 9:13)
„Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii şi Legea. Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.” (Matei 11:13-14)
„Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el ce au vrut.[...] Ucenicii au inţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.” (Matei 17:12-13)
„Ilie era un om supus acelorlaşi slăbiciuni ca şi noi.” (Iacob 5:17) Deci orice suflet poate renaşte in trup pentru ca Ilie nu era o excepţie, era un om ca oricare altul, cu misiunea de prooroc.
„Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareei lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul [inviat,n.a], iar alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Cristos“ (Marcu 8:27-28). Cristos nu se naşte şi nu moare pentru că nu are început şi nici sfârşit. Ce are început are sfârşit. Este o descriere a stării de „a fi una cu Dumnezeu”. Cristos, înseamnă „uns” in limba greacă, echivalentul lui „messia” din limba ebraică (maşiah – „uns”), pe care grecii il pronunţau „μεσσίας”. In limba sanskrită, untul clarificat este „Grita”. In Rig Veda, Agni stă într-un ocean infinit de unt clarificat, unde arde si răspândeşte lumină. Misiunea sa a fost să aducă Lumină in întuneric, să fie marele învăţător, mesagerul adevărului într-o lume văduvită de adevăr.
Oare ce înseamnă cuvintele din Noul Testament „Când morţii vor învia...”? Cum pot morţii să învie? Pot fi interpretate pe mai multe nivele de înţelegere. Simbolic se poate referi la trezirea în timpul vieţii a celor care sunt în trup dar „dorm”, inconştienţi de cine sunt cu adevărat şi sunt astfel consideraţi figurativ „morţi” (ca in cuvintele biblice „lasă morţii să-şi îngroape morţii”), se poate referi la reincarnare, dar, şi la ascensiune. Scripturile conţin un limbaj mitic multistratificat. Pildele sunt un astfel de limbaj.
„Ucenicii Lui L-au intrebat: „Invăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate in el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9:2-3)
Răspunsul nu contrazice reincarnarea ci doar credinţele răspândite atunci, cum că naşterea cu diformităţi este fie rezultat al păcatelor lui din vieţi anterioare fie a părinţilor din viaţa curentă, ceea ce este fals. Sufletul, în acord cu Voia Divină, alege înainte de naştere experienţele de viaţă din care poate să înveţe ce are nevoie de invăţat. Nu ca pedeapsă deci, ci ca şansă.
Origene susţinea idea existenţei sufletelor „înainte de crearea lumii de către Creator, care, a creat un mare număr de inteligenţe spirituale. La început devotate contemplării şi iubirii creatorului lor, aproape toate aceste inteligenţe au început să se îndepărteze de contemplarea Creatorului, şi iubirea lor a început şi ea să se racească. Cei a căror iubire a scăzut cel mai mult au devenit demoni. Cei a căror iubire a scăzut moderat au devenit suflete de oameni care eventual s-au încarnat în trupuri. Cei a căror iubire a scăzut cel mai puţin au devenit îngeri. Unul, totuşi, care a rămas devotat perfect lui Dumnezeu a devenit prin iubirea lui pentru Creator, unul cu Cuvântul (Logos) lui Dumnezeu. Logos-ul s-a încarnat şi s-a născut devenind Iisus Christos. Condiţiile diverse în care se nasc fiinţele umane depind de ce au făcut sufletele lor înainte. Aşa că, ceea ce pare nedrept, unii născuţi săraci şi alţii bogaţi, unii bolnavi şi alţii sănătoşi, şi aşa mai departe, este de fapt, spunea Origene, un produs secundar al liberei voinţe a oamenilor. Astfel, creaţia materială este cel puţin implicit de o categorie ontologică inferioară decât cea imaterială sau spirituală, şi trupurile materiale pe care omul le asumă după cădere vor fi eventual aruncate.” Origene, insista în legătură cu învierea fizică, dar în contrast cu Athenagoras(133-190), care credea că trupurile pământeşti ar fi precis reconstituite în viaţa de apoi, Origene spunea că noţiunea lui Pavel de trup spiritual înfloritor este mai potrivită. El era un aderent strict al Scripturilor şi nu făcea nicio afirmaţie fără citate şi fundament gasit în ele. Era un aderent al Bisericii "Ideale Universale a lui Cristos in Cer si Pământ", nu a unei Biserici emipirice şi susţinea ideea că această Biserică ideală deţine misterele salvării şi astfel era indiferent la o organizare exterioară a ei.
Aşa deci, reîncarnarea a fost un concept cunoscut şi acceptat de Biserica Creştină până în anul 543 şi respectiv 553, când a fost scos din Canon la Conciliul al doilea de la Constantinopol sau Sinodul al V-lea ecumenic, la ordinul împăraţilor Iustinian (Petrus Sabbatius) şi Teodora, cu mai mult de jumătate din membrii consiliului lipsă. Conciliul a fost doar faza finală a unui lung şi tumultuos conflict care a început cu edictul lui Iustinian din 543, emis cu ocazia convocării unui mic conciliu local împotriva lui Origene şi a „Origenismului” care cuprindea credinţa reîncarnării, derivată din învăţăturile lui Iisus şi a apostolilor, păstrate la Alexandria şi alte centre creştine. Acest edict, care a fost trimis apoi tuturor patriarhilor obligaţi să-l semneze, era o desconsiderare a Conciliului anterior de la Calcedon din 451 şi celor peste 500 de episcopi creştini care au participat la el, şi o impunere directă a puterii imperiale asupra Bisericii. Papa Vigilius a refuzat să recunoască edictul imperial şi in 545 a fost răpit de împărat la Constantinopl, pentru a-l obliga să discute problema într-un sinod la comandă. Iustinian a început demersurile de convocare a unui conciliu intenţionând să condamne „Origenismul” şi să anuleze condamnarea monofizismului de la Calcedon.
Pentru acest plan, Iustinian a încercat să pregatească un document pentru conciliu, care ar fi avut simpla nevoie doar de aprobarea episcopilor. Papa Vigilius a refuzat să recunoască un document pregătit de o autoritate laică şi l-a ameninţat pe Iustinian cu excomunicarea în caz că ar fi continuat cu acest plan. Iustinian a ordonat arestarea lui Vigilius, dar acesta a scăpat refugiindu-se la Calcedon, de unde a emis un decret prin care excomunica pe toţi care ar unelti împreună cu Împăratul. Înfrânt de opinia publică, Iustinian a retractat propriile enunţuri şi a încheiat persecuţia. Dar în cele din urmă a fost convocat conciliul.
Biserica din răsărit era controlată de Împăratul Bizantului. Împotriva acestui lucru s-au ridicat părinţii Bisericii cum au fost Maximos Mărturisitorul in sec VII, Ioan Damaschin si altii in sec VIII, care au contestat drepturile împăratului de a intervenii în treburile Bisericii. Foarte energică în acest sens a fost reacţia călugărilor mănăstirii Stoudios din Constantinopol. Aceste proteste au culminat cu schisma definitivă dintre Biserica romană şi cea de răsărit din anul 1054, când patriarhul Mihail Kerularios şi-a impus voinţa împotriva împăratului. În vremurile lui Iustinian, împăratul era „alesul lui Dumnezeu”. Nu era un lucru nou pe atunci, împăraţii, cezarii romani, erau divinizaţi după moarte iar Diocleţian chiar în timpul vieţii. Iustinian este considerat „sfânt” chiar dacă întretimp au avut loc schisme şi lupte duse împotriva autorităţii împăraţilor asupra Bisericii.
Niciodată nu a fost pusă reîncarnarea în vreo discuţie la vre-un sinod până atunci. Din contră, fusese întărită în doctrina religioasă la Conciliul Ecumenic de la Calcedon din 451, care a condamnat monofizismul. Care a putut fi motivul pentru a schimba acest concept acceptat până atunci? Unii afirmă că impărăteasa işi dorea divinizarea propriei persoane si din această cauză a dispus condamnarea invăţăturilor lui Origene pentru că recunoaşterea reincarnării era un obstacol pentru ea. Poate a fost mai mult de atât. Ideea creării tuturor sufletelor de Creator inainte, căderea ulterioară a unora dintre ele, si necesitatea vieţilor repetate până la salvarea lor, nu putea sa convină celor care aveau de câştigat din doctrine care le dădeau o aparentă putere asupra maselor.
In aplicarea planului dorit, împărăteasa şi-a creat o reţea de agenţi dintre călugării monofiziţi, cu care conducea din umbră imperiul Bizantin, inclusiv pe soţul ei. Puterea pământească lucra însă cu întunericul, aşa cum o dovedesc legendele şi istorisirile în legătură cu cei doi împăraţi. Un motiv pentru care doctrina reîncarnării trebuia desfiinţată, era că dădea putere morală maselor care trebuiau controlate şi submina astfel puterea clerului şi autorităţii împăraţilor, cărora le convenea doctrina „o singură viaţă – o singură şansă”. Prin frică, oamenii erau făcuţi să asculte cu supunere. Dacă nu exista reîncarnare nu exista altă şansă de reparare a păcatelor. „Nu trebuie să munceşti spiritual pentru evoluţia ta ca suflet şi conştiinţă. Trebuie doar să crezi că mântuitorul s-a sacrificat pentru tine ca să te salvezi si dă cezarului ce e al cezarului”. Dacă ai o singură viaţă si nu ai reuşit să te mantuieşti, să te duci in rai, rezultă că esti pierdut pe veci. O eternitate în „iad” nu este cam mult pentru greşelile făcute în câtiva ani de viaţă? Din fericire, lucrurile nu stau aşa.
Origene, şeful Şcolii Catehetice din Alexandria, era unul din cei mai luminaţi şi respectaţi teologi. Nimeni nu l-a condamnat vreodată 300 de ani in interiorul Bisericii pentru învăţăturile lui, nici in viaţă nici după moarte. Ţinta era cunoaşterea şi propovăduirea de către Origene a unor adevăruri cu mult mai profunde decât ideea reincarnării, dar care făcea parte din ea. Reîncarnarea era un detaliu al învăţăturilor păstrate în textele Apostolice aflate in posesia lui Clement din Alexandria şi apoi a discipolului lui, Origene. Era un detaliu totuşi esenţial. Dar adevăratul scop al persecuţiei şi anatemizarii lui Origene şi Origeniştilor erau unele învăţături ale apostolilor si a lui Iisus, păstrate în texte şi manuscrise vechi crestine, la Alexandria şi mănăstiri din Egipt. Origene, avusese in posesia lui scrieri creştine „apocrife” care se doreau dispărute împreună cu credinţa in ele, deoarece susţineau posibilitatea eliberării sufletului, urmând învăţăturile şi exemplul lui Iisus şi lucrând salvarea propriului lor sufletului ducând cu el mai departe, de la o viaţă la alta, conştiinţa lui unită şi rezultatele bune ale muncii lui spre propria mântuire. Ori puterea laică, ca de multe ori in istorie o unealtă, urmărea contrariul, să tină omenirea dependentă, sub control draconic şi ignoranţă. Manuscrisele vechii Biserici creştine (din primele secole după Christos) descoperite la Behnesa in 1905, Nag Hammadi in 1945, Egipt, cât si cele descoperite la Marea Moartă, la Qumran, in 1947, atestă, alături de altele, doctrina reîncarnării. Essenienii, unul din cele 3 curente social-religioase (pe langă farisei si saducei), din care făcea parte si Iisus, credeau in reîncarnare. Desi nu apare nici o menţiune despre ei in evangheliile biblice, aceştia au existat intr-o comunitate cu statut monahal la Qumran.
Iustinian, a convocat in 5 mai 553 consiliul ecumenic al Constantinopolului şi a ordonat scoaterea dintre textele Biblice a detaliilor invăţăturilor ezoterice date de Iisus apostolilor după inviere, ordonând Bisericii să se supună edictului dat de acesta in 543. Votul a fost de 3 la 2. Numai 60% au fost de acord cu ceea ce li s-a cerut. Din cei două sau trei mii de episcopi creştini, caţi erau in toată lumea, numai 165 au participat, faţă de cei peste 500 (cel mai mare număr de episcopi adunaţi vreodată la un conciliu) câţi au participat la conciliul de la Calcedon din 451, unde aceste texte au fost acceptate.
Cel mai de seamă istoric Bizantin, Procopius, secretarul generalului Belisarius, care era mâna dreaptă a împăratului şi confidentul sau personal, descrie cu lux de amănunte pe cei doi impăraţi in istorile sale. Referirile anecdotice din aceste istorisiri erau atât de negative la adresa celor doi încât unii au pus la îndoială adevărul lor. El declara că cei doi erau „spirite malefice, demoni, care au luat înfătisare umană pentru a face mare rău omenirii, o a doua plagă de care nu se putea scăpa”. În timpul lui Iustinian a fost o mare plagă de ciumă bubonică în care a pierit un sfert din populatia imperiului. În timpul domniei lor, imperiul Bizantin a fost ruinat, viata devenise foarte nesigură iar fărădelegea, corupţia si violenţa stăpâneau pretutindeni. Conform mărturiilor istoricului, Teodora, soţia lui Iustinian cu 20 de ani mai tânără decât soţul său, fica unui circar îmblânzitor de ursi din Bizanţ, o prostituată in tinereţe care îşi oferea servicile oricui, a urcat rapid scara socială pe baza „celei mai vechi meserii”. Hacebolus, tânărul guvernator din Pentapolis fermecat de ea, a plecat cu Teodora in Africa de nord, unde ea a abuzat de încrederea lui, şi a acumulat mari bogăţii pe spatele poporului. Când plângerile tot mai mari ale poporului au ajuns la urechea lui Hecebouls, acesta a alungat-o de la palatul lui, şi i-a confiscat toată averea. Doar cu hainele de pe ea a plecat spre Alexandria. A trecut porţile oraşului ajutată de un călugăr pe nume Eutyces. Era acelaşi Eutyces condamnat de conciliul de la Calcedon, cel care a lansat monofizismul, şi care işi trăia exilul acolo. Mai târziu Teodora şi-a amintit de acest călugăr şi l-a folosit pentru a a-şi pune in aplicare planul întunecat. Eutyces a fost numit patriarh al Constantinopolului şi a fost preşedintele conciliului de la Constantinopol din 553.
Teodora l-a presat pe soţul său să facă o împăcare între ortodoxie si monofiziţii din Siria si Egipt, spunându-i că motivul pentru care monofiziţii refuzau decretele conciliului de la Calcedon era că nu au fost condamnate scrierile lui Theodor, episcop din Mopsuestia (care a studiat la şcoala din Antioh şi era profesorul lui Nestor), Theodoret impotriva lui Cyril patriarhul din Alexandria (Cyril a scris impotriva lui Nestor din Antioh şi in argumentările sale susţinea „hypostasis union” al şcolii din Alexandria), şi scrisoarea lui Ibas catre Maris din Persia, toate de orientare Nestoriană. Cele „trei capitole” au fost puse in discuţie la Conciliul de la Calcedon dar nimeni nu găsise in ele o vină. In plus, cei trei autori nu mai erau de mult timp în viaţă şi au murit în comuniune cu Biserica. Theodor din Mopsuestia a scris impotriva lui Origene. Problema „celor trei capitole” a fost ridicată prima dată de Theodor Ascidas, lider al Origenistilor, care motiva împăratului că anti-Origenismul a pornit de la Theodor care scrisese împotriva lui Origene.
Pentru satisfacţia monofiziţilor şi a împărătesei, împăratul a emis un edict prin care condamna aceste scrieri in 543, condamnare repetată in conciliul de la Constantinopol din mai-iunie 553.
„De aceea este clar că sufletele nu sunt aruncate in trupuri pentru pedepsirea păcatelor aşa cum pretind ei prostesc, dar pentru că Dumnezeu a fabricat trupul şi sufletul in acelaşi timp, creându-l pe om in întregime perfect [trup şi suflet].” (scrisoare lui Iustinian către Menna, patriarhul Constantinopolului, din 543)
Prin pre-existenţa sufletelor, omul este in primul rând o fiinţă spirituală. Există chiar in Scriptură referire la pre-existentă. Origene cita Efesieni 1:4 ca dovadă: „Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană în văzul si iubirea Lui.” (Efesieni 1:4)
Origen scrie că „anumite mistere aparţin doar celor maturi spiritual in Cuvânt, şi că nu trebuie să se dea ce este sfânt câinilor, nici perlele aruncate porcilor.”
Bisericile Creştine astăzi sunt „Calcedoniene” şi consideră monofizismul eretic. Monofiziţii considerau că Iisus avea o singură natură (o singură ipostază), fie divină, fie o sinteză divin-umană fără distincţie între ele. Pe când diofizismul, consideră că Iisus menţinea două naturi distincte, una umană si una divină.
Este interesant că Iustinian a construit biserica Sfânta Sofia din Constantinopol care a fost transformată in mai 1453 in moschee turcească, exact la 900 de ani de la conciliul ecumenic care s-a ţinut in această incintă.
Reîncarnarea a fost susţinută şi de alte religii mai vechi, cum sunt Brahmanismul Vedic, Hinduismul, Buddhismul, Taoismul, Iudaismul ortodox si altele, chiar dacă nici aceste religii nu au fost imune la deformării ale adevărului fiind manipulate de oameni. Fariseii care credeau in Vechiul Testament credeau si in reincarnarea sufletului. Saducheii materialisti, exponenti ai puterii de stat nu credeau nici in spirit nici in nemurire.
Este sufletul care se reîncarnează nu personalitatea, care se schimbă de la o viaţă la alta. Un suflet nu se încarnează in mod automat, nepărat pentru că are datorii karmice, dar atunci când le are, trebuie să culeagă roadele gândurilor şi faptelor lui şi înainte de naştere îşi alege exact acele experienţe de viaţă din care are nevoie să înveţe lecţiile necesare evoluţiei lui şi să plătească datoriile karmice. Legea karmei este legea universală a cauzei şi efectului. Ce semeni aceea culegi. Dacă unii cred că nu există asemenea lege ei pot face orice doresc într-o viaţă pe care o cred unică, fără să dea socoteală nimănui pentru gândurile şi faptele care le acompaniază conştiinţa care au afectat în mod negativ alte fiinţe, sau, dacă cred că dau socoteală, să trăiască cu frica unei singure vieţi şi singure şanse. Este de ajuns doar să crezi, ca să te mântuieşti, fără o muncă interioară de purificare si vindecare care să te ducă la cunoaşterea adevărului şi trezirea spirituală care să te elibereze? Fiecare e îndreptăţit să creadă ce îi dictează conştiinţa, propriul adevăr. Credinţele se pot schimba chiar în decursul vieţii. Ele sunt bazate pe experienţe proprii, înţelegere, cultură, vârstă, educaţie. Fiecare poate crede lucruri diferite la momente diferite. Acceptarea acestui lucru ca fiind ceva uman aduce pace.
Karma, se spune că este bună sau rea. Dar cu adevărat nu este nici bună nici rea, nu este nici răsplată nici pedeapsă. Este o oportunitate de a învăţa, creşte şi evolua ca suflet înapoi la Sursa tuturor sufletelor. Multe din talentele noastre vin din încarnările anterioare, la fel şi unele amintiri si emoţii. Le purtăm cu noi în memoria subconştientă. Sunt tot mai multe cazuri de oameni care îşi aduc aminte vieţile anterioare. Unii singuri alţii ajutaţi de hipnoză regresivă. Dr. Ian Stevenson, un psihiatru de la Universitatea din Virginia, a investigat sute de cazuri si a găsit cel puţin 44 dintre ele valide.
Există însă o altă lege mai presus de legea karmei, şi aceea e legea graţiei divine care echivalează cu Conştiinţa Cristică în om. Dar până ce această conştiinţă nu e deplin realizată, legea, legea cauzei şi efectului, rămâne valabilă şi neschimbată.
Cu toate acestea, important este cum trăieşti în Prezent, pentru că numai aşa poţi schimba trecutul sau viitorul. Asta contează pentru un suflet care se străduieşte pentru purificare, vindecare şi evoluţie spre Conştiinţa Cristică. Faptul că nu îţi aminteşti vieţile anterioare, are rostul de a te face să te concentrezi în prezent. Din punct de vedere superior nu există reîncarnare pentru Sine, pentru că la acest punct de vedere înseamnă că îţi aminteşti cine eşti ca Sine superior şi Conştiinţa Cristică, care nu se naşte cu adevărat niciodată şi este nemuritor.
Lumina Ascensiunii.
Toate drepturile de autor sunt rezervate. Articolul nu poate fi reprodus sau republicat fără permisiunea autorului.