Să nu-ţi recunoşti eul negativ, să te astepţi ca toate problemele tale să fie rezolvate de Dumnezeu, să renunţi la puterea personală in favoarea unor grupuri, lideri, partide şi altele de acest fel, să nu mănânci corect şi să nu faci suficiente exerciţii fizice, să ai ambiţii materiale, să fii prea ataşat de lucruri, să fii prea preocupat cu sinele şi să nu fii preocupat suficient in a le fi de folos şi celorlalţi. Să te concentrezi prea mult asupra nivelului sau momentului de ascensiune in loc să fii atent la efortul pe care trebuie să-l depui pentru aceasta, să te bazezi pe dogme religioase, să crezi că ai nevoie de un preot care să fie un intermediar intre tine şi Dumnezeu, să rămâi blocat pe teoriile limitate ale psihologiei tradiţionale, să vrei să-ţi stăpâneşti puterea, fără să inveţi să te supui in acelaşi timp sinelui superior şi Dumnezeu, sau să te supui fără să-ţi stăpâneşti puterea, să nu urmezi calea de mijloc şi să fi extremist, să serveşti scopuri egoiste crezând că eşti spiritual, să urmăreşti faima, să te bazezi orbeşte pe astrologie, numerologie şi altele neesenţiale in munca spirituală, să crezi că valoarea ta constă in a face sau a obţine lucruri materiale, să crezi că nu este nevoie să te protejezi spiritual, psihologic şi fizic, să-ţi pierzi credinţa in sufletul tău, in Dumnezeu, in Maeştri inălţaţi; care pot să te ajute dacă faci ceea ce trebuie, să dai vina pe Dumnezeu, ori pe Maeştrii inălţaţi pentru problemele tale, să studiezi prea mult fără să aplici ceea ce ai invăţat, etc.
Cele exterioare pot fi energiile produse artificial care cauzează apatie şi ineficientă, influenţa psihică a ştirilor negative şi atacul informaţional şi propagandistic pe toate căile pentru a menţine o realitate iluzorie, care produce acelaşi lucru. Conştientizarea acestora şi acţiunea conştientă ajută la evitarea lor.
Lumina Ascensiunii. Toate drepturile de autor sunt rezervate. Articolul nu poate fi reprodus sau republicat fără permisiune.