Crucificarea şi Invierea au coincis cu al 33-lea sau 34-lea an al vieţii sale, în acord cu Marea Piramidă si tradiţia. Răstignirea a avut loc vineri 3 aprilie – calendar Iulian, 1 aprilie – calendar proleptic Gregorian anul 33. Deci de la naştere la rastignire au fost 33 ani, sau 12060 zile.
Un indiciu deseori invocat este moartea lui Irod imediat după o eclipsă de lună, care a avut loc la 29 decembrie, anul 1 I.C. aproximativ ora 17, după apusul soarelui la Ierusalim. Irod a murit în ianuarie-martie, anul 1 al noii ere Creştine.
Iisus s-a născut primăvara, in luna martie. Abib, numita dupa robia babiloniana Nisan, este prima lună în Biblia Vechiului Testament. Dar calendarul iudaic al celui de al doilea templu, nu era cel originar biblic, al primului templu, cel de la Noe si Enoch, ci unul luni-solar, babilonian, în care sărbătorile difereau. Ioan Botezatorul şi apostolii, si familia lui Iisus erau esenieni.
Din considerente astrologice şi arheoastronomice, am ajuns la data de naştere a lui Iisus: 24 sau 31 martie, miercuri, ora 0, anul 1 i.C. calendar Iulian, 22-29 martie calendar Gregorian (necunoscut pe atunci dar folosit astăzi). Soarele intra în semnul Berbecului, un motiv în plus pentru care a fost supranumit „Mielul”. Luna era exaltată în constelaţia Taur. Era a treia zi după Luna Nouă după Echinocţiul de Primăvară. Soarele este exaltat astrologic în Berbec. Exaltarea astrologică înseamnă că funcţionează extrem de bine. Venus era exaltat în Peşti, Marte era exaltat în Capricorn, iar Mercur îşi avea căderea anulată de conjuncţia cu Venus exaltat, făcându-l mai auspicios, puternic şi mistic.
Evenimentul a fost înregistrat de Dionysius Exigus, călugăr roman de origine getă, care a scris in 533 că naşterea a avut loc în 25 martie, anul 1 I.C. Calculaţia lui a stabilit „Era după Cristos” sau „Era noastră”.
În data de 17 iunie, 2 I.C., o zi de Lună Plină, a fost o extrem de strânsă conjuncţie între Venus şi Jupiter aproape de Regulus, steaua Regilor. Asta a fost cu 9 luni înainte de naşterea lui Iisus / Emmanuel. Această strânsă conjuncţie în apropierea stelei Regulus în Leu, extrem de rară, a fost unul din semnele interpretate de Magi (astrologi) ca fiind o naştere foarte importantă.
Există o mare probabilitate ca momentul concepţiei lui Iisus să fi fost în 17 sau 18 iunie, 2 I.C. Sarcina a durat deci 283-284 zile. O tradiţie spune că sarcina a durat 10 luni (de fapt 9,61 luni calendaristice). Sau, 20 iunie anul 3 i.C. si atunci s-a nascut in martie anul 2 i.C.
În timpul naşterii lui Iisus, păstorii îşi ţineau oile afară în câmp noaptea. „În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmpul liber”, spune autorul unei Evanghelii, „păzind turma de oi în timpul nopţii” (Luca 2:8). O practică obişnuită a păstorilor era să îşi ţină oile în câmp de la sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie şi până în octombrie, dar în lunile reci şi ploioase de iarnă îşi ţineau oile adăpostite.
Anul putea fi si 2 I.C. conform cu estimări si calcule din primele secole după Christos.
O sursă interesantă este documentul anonim „De Pascha Computus” (Despre calculul Pastelui), scris în Africa de Nord în jurul anului 243, care plasează naşterea lui Iisus în 28 martie intr-o miercuri.
Edgar Cayce a spus în „citirile” sale că Iisus s-a născut în 19 martie. Sananda, a spus prin diferiţi canalizatori, că el, ca Iisus, s-a născut în martie, dar că nu are nimic împotrivă să fie sărbătorit pe 25 decembrie.
In primele 3 secole după Christos, Crăciunul a fost celebrat in unele părţi ale Europei dar fără legătură cu nașterea lui Iisus. In 245, când un grup de învăţaţi au încercat să determine data exactă de naştere, un consiliu al Bisericii a denunţat străduinţa lor, declarând că ar fi greșit să celebrăm nașterea lui Christos „ca și cum ar fi un Faraon”.
În anul 274, împăratul roman Aurelian reînvia un cult cu numele „Dies Natalis Solis Invicti” de 25 decembrie, un festival al „naşterii soarelui invincibil”, probabil pentru că și el se născuse în această perioadă. Împăraţii de după Aurelian favorizau și ei pe Sol Invictus și apare pe monedele romane până în 387. Festivalul nu avea nimic de aface cu nașterea lui Iisus.
În 325, când s-a stabilit crezul de la Niceea, nu s-a luat încă în discuţie sărbătorirea nașterii lui Iisus. La Bizanţ, împăratul Constantin cel Mare, care la sfârșitul vieţii a acceptat să devină creștin, a pus capăt oficial la „Dies Natalis Solis Invicti” abia în 336 cu un an înainte de sfârșitul domniei.
La Roma obişnuiau să celebreze la 25 decembrie sărbătoarea Brumalia care urma după festivalul Saturnalia, între 17-24 decembrie, pentru a marca renaşterea soarelui după solstiţiul de iarnă. Işi decorau casele cu lumini și făceau daruri copiilor și săracilor. Când împăraţii au adoptat Creştinismul ca religie de stat, festivalul Saturnalia şi Brumalia erau prea populare ca să fie abandonate.
În anul 349, la Roma, Papa Iulius-I a propus ziua de 25 decembrie ca dată a naşterii lui Iisus Christos. Data a fost proclamată zi oficială a naşterii lui Iisus de către papa Liberius, in anul 354 pentru a coincide cu ziua sărbătorii Brumalia, prima zi după Solstiţiu şi a devenit regulă în occident în 435 când primul „Christ mass”, „Sărbătoare a nasterii lui Cristos” a fost stabilit de papa Sixtus al III-lea. In răsărit, a fost recunoscută doar pe timpul lui Iustinian in 529.
Data de 25 coincidea pană atunci cu data celebrării de către mulţi cetăţeni ai imperiului roman, a lui Mithra, un zeu-soare persan, care s-a născut în acea zi. Pentru a facilita acceptarea credinţei sau religiei noi de către mase, instituţia Biserica Romei a găsit convenabil să instituie 25 decembrie ca sărbătoare a naşterii lui Iisus Christos, pentru a-i face să renunţe la sărbătorirea din aceiaşi zi a lui „Solis Invictus” („Soarelui Invincibil”) sau Mithra, „cuceritorul întunericului”. Prin edictul de la Milano din 313 vechile credinţe in zei care nu mai erau eficace, au fost înlocuite cu ceva nou.
Crăciunul era sărbătorit înainte de era Creştină la Solstiţiul de Iarnă, sau prima zi după aceea, în multe părţi în Europa, de geto-daci, de druizii celţi în Britania şi Irlanda, de gali în Franţa, care aprindeau, la această sărbătoare precreştină, focuri mari pe dealuri. Posibil de la focul făcut din „crăci”, derivă şi cuvântul „Crăciun” în limba română. Sau, poate de la regele si zeul Cronos (timpul). Pe o vază de bronz din „comoara lui Priam” descoperită de Schliemann la Troia și lăsată moștenire nepotului său, scria: „de la regele Cronos al Atlantidei”. Întâmplător sau nu, zeiţa focului vetrei, veşnica fecioară Hestia la greci si geto-daci, Tabiti la sciţi, Vesta la romani, era fiica lui Cronos-Saturn, cunoscut ca zeul timpului. Solstiţiile făceau parte din ciclurile temporale celebrate de antici. Cu solstiţiul de iarnă începe Capricornul tropic, zodie guvernată de planeta Saturn. Se spune că zeiţa Hestia, a fost o regină fecioară a geto-dacilor în perioada venerării principiului divin feminin, mult înainte de patriarhatul impus de Roma, care avea drept protector pe Marte, zeul războiului. Focul era un simbol al Soarelui dătător de lumină, care reîncepea urcuşul său spre nord la Solstiţiul de Iarnă, şi marca începutul jumătăţii solare a anului indo-european, moment în care lumina diurnă începe din nou să crească şi să biruie întunericul după Echinocţiul de Primăvară.
Lumina Ascensiunii.
Toate drepturile de autor sunt rezervate. Articolul nu poate fi reprodus sau republicat fără permisiunea autorului.