Selamat Jarin! Venim acum să vorbim despre câteva lucruri importante , astfel încât să vă puteti pregăti pentru ceea ce se află în faţa voastră. A început o mişcare care vă va duce la prosperitate şi la noua guvernare. Fiţi conştienţi de faptul că lumea care o ştiati de când v-ati nascut este în destrămare rapidă. Cabala întunecată care a condus lumea de mii de ani îşi pierde strânsoarea. Prima parte a unei resetări monetare globale este aici. Aceasta va modifica modul în care vor fi utilizate monedele lumii. Următoarea parte a acestui proces monetar va aduce fondurile de prosperitate. Aceste fonduri vor fi prevestitoare pentru o nouă guvernanţă, iar această nouă guvernare va declara un mare „jubileu” pentru a anula toate datoriile. În plus, va exista o vastă transformare în sectorul bancar şi al serviciilor financiare, care vor schimba pentru totdeauna modul în care funcţionează aceste diferite instituţii financiare. Aceste noi reguli vor aplica politici pentru a pune capăt tiraniei pe care aceste instituţii financiare o răspândesc pe acest glob. În locul său, libertatea şi suveranitatea personală vor înflori din nou.
Principalul motiv din spatele tuturor acestor lucruri este conştiinţa şi dezvăluirea. Fiecare urmaş important al ştiinţei din lumea voastră stie intuitiv că constiinta este în creştere. Cerul a decretat astfel şi păzitorii îngeri care supraveghează sinele voastre spirituale şi fizice au pus în aplicare un regim menit pentru a atinge aceste obiective. Creşterea frecvenţei de bază a trupului vostru şi apariţia unor noi chakre în sinele voastre fizice sunt doar o parte a acestei proceduri sacre. Un alt aspect este integrarea mai profundă între trupurile voastre emotionale, mentale si spirituale cu sinele vostru fizic. Această operaţiune modifică, de asemenea, ARN / ADN-ul vostru. Chiar glanda voastră pineală este mutantă. Toate aceste vă face mai conştienţi de schimbarea conştiinţei care se întâmplă. Vă uitaţi la cer şi ne vedeti. Învăţati în curiozitatea voastră în creştere, că multele mistere antice indică o istorie diferită şi diferite explicaţii despre ceea ce se întâmplă pe uscatul vostru, in mare şi aer. Aceasta este parte a unui plan mai mare de a face dezvăluirea atât probabilă cat şi palpabilă pentru voi!
Aceste diferite operaţii sacre şi procedurale vă conduc departe de strânsoarea cumplită a întunericului către minunile Luminii, unde sunteti mult mai confortabili şi înţelegeti ceea ce este asteptat de la voi. Vă daţi seama că ceea ce se face în numele vostru este destul de remarcabil. Suntem aici pentru a da o mână de ajutor, şi la momentul potrivit de a interveni direct în afacerile voastre. Noi, desigur, avem ajutorul atât a celor din Agartha cat si a Maestrilor vostri Inăltati. Primele lucruri vitale se întâmplă acum. Suntem mandri de ceea ce asociaţii noştri au realizat până în prezent. Restul va urma rapid şi va semnala că timpul de a apărea este aproape. Monitorizăm îndeaproape încercările întunericului de a întârzia cumva inevitabilul. Smecheriile lor nu merg aşa cum au mers în trecut. Bucuraţi-vă de ceea ce începe să apară. Fiti gata pentru a vedea că ceea ce urmează să se manifeste este parte dintr-un scenariu mai mare care duce la marele nostru triumf! Curând, difuzări ale dezvăluirii pot fi făcute publice şi mişcarea spre epoca voastră magnifică poate fi accelerată.
Mult timp în urmă, strămoşii vostrii au fost „însămânţati” pe acest glob foarte special. Multe s-au întâmplat, şi bune şi rele, de atunci. Sosim să vă reînnoim rădăcinile voastre vechi şi să vă reintoarcem la conştiinţa deplină a aceloraşi strămoşi de odinioară. Am venit aici pentru a supraveghea Gaia şi să o pregătim pentru reintroducerea ei în lauda acestei galaxii. Gaia este o Fiinţă vie care îmbunătăţeşte zilnic acest sistem solar. Ea intenţionează să pună familia voastră specială in poziţia care a fost atinsă aproape de sfârşitul timpului Lemuriei. Acum, acest angajament sacru trebuie să fie îndeplinit, şi cu ea ascendenţa intregii Căi Lactee. Noi, cei din Federatia Galactică ne dăm seama că ne apropiem cu totii de un moment cu adevărat special. Noi v-am trimis o foarte unică flotă de Ştiinţă şi Inginerie, şi această flotă este mult crescută de ceea ce fiecare dintre naţiunile noastre stelare membre au trimis. Vă veti muta în curând în conştiinţa deplină şi apoi veti intalni o mare varietate de viaţă, care în prezent numeşte „acasă” această remarcabilă galaxie.
Namaste! Suntem Maestrii vostri Inăltati! Sosim acum cu vesti ceva mai interesante! Cei care sunt ocupati cu modificarea realitătii voastre curente lucrează pentru a finaliza o serie de proiecte importante pentru a se conforma cu edictele sfinte ale Cerului. În fiecare zi, Cerul ne binecuvântează. În fiecare zi întunericul continuă să aibe lipsa de respect pentru toată viata de pe Gaia. Poluarea aerului, apei şi solului, precum şi extragerea constantă de „resurse naturale” este un afront pentru Gaia şi numeroasele ei ecosisteme. Tehnologii care pot restaura cu uşurinţă Gaia şi să sfârşească săpăturile şi exploziile care fac ravagii pe Gaia trebuie să fie descoperite tuturor. Trăim într-un loc a cărui susţinere este responsabilitatea noastră primară. Timpul divin ajunge să modifice căile demonice şi să recunoască divinitatea în fiecare din flora si fauna Creatorului. Stabilim cu sârguinţă intenţiile de a modifica acest tărâm sacru şi a aduce Lumina!
Toată viaţa este sacră. Irosirea constantă a acestei vieţi este un sacrilegiu. Cerul ne-a învăţat indelung despre misiunile separate şi variate. Ne dăm seama că fiecare dintre noi a avut nevoie de training de specialitate pentru a obţine abilităţile de a îndeplini misiunile noastre divine. De asemenea, fiecare dintre voi are nevoie de instruire adecvată, care merge dincolo de simple platitudini şi sunt destinate să abordeze un număr mare de întrebări specifice care se referă la trainingul vostru. Fiecare dintre noi are un rol de jucat în această chestiune. Ati început această viaţă ca un copil, care nu era încă în măsură să folosească abilităţile fizice majore, dar care totuşi purta cu el un contract de viată. Pe măsură ce timpul a trecut ati dobândit stăpânirea abilitătilor voastre fizice, dar ati pierdut simţul contractului vostru de viaţă. Cerul va oferi lectii astfel încât să vă puteţi aminti şi aplica acest contract de viaţă cu succes. Aici este unde vom intra noi.
Suntem supraveghetorii vostri divini. Sarcinile noastre sunt pentru a vă dota cu cunoştinţe materiale, fizice şi spirituale care vă vor pregăti pentru călătoria finală spre conştiinţa deplină. Prin urmare, avem nevoie de a oferi structurile monetare şi guvernamentale care vă pot ajuta în completarea eficientă a acestei sarcini sacre. În plus, avem nevoie pentru a vă oferi o modalitate de a interacţiona liber cu familiile din spirit, spaţiu şi interiorul Pămantului. Izolarea voastră prezentă va fi transformată într-o nouă comunitate de umanitate pe care vă puteti baza cu uşurinţă atunci când este necesar. În prezent, am făcut multe lucruri pentru a face acest lucru posibil. Primele dintre acestea sunt aranjate să se manifeste. Am urmărit îndeaproape şi am văzut ceea ce se face. Vine momentul de a modifica această realitate şi să aducem o prosperitate care îmbunătăţeşte vieţile voastre şi pregăteşte acest tăram pentru o schimbare rapidă pozitivă. Cerem acum acest lucru! Facă-se voia Ta!
Astăzi, un alt mesaj este dat şi încă un set de informaţii făcute cunoscute cu privire la ceea ce se întâmplă pe, deasupra şi sub această realitate de la suprafaţă. Vine momentul unei mari transformări, care va începe cu un eveniment mic dar pertinent! Să aducem la indeplinire împreună cu Divinul, acest lucru! Cunoaşteti, Dragilor, că nenumăratele Oferte şi Prosperitatea fără de sfârşit a Cerului sunt într-adevăr ale voastre! Aşa să fie! Selamat Gajun! Selamat Ja! (Fiti Unul! Fiti Bucuroşi! In limba stelei Sirius)
http://paoweb.com/sn121713.htm
Traducere: Lumina Ascensiunii