Totuşi realitatea lumii poate fi cunoscută corect numai când te cunoşti cu adevărat pe tine însuţi, natura ta reală. Aceasta este starea de realizare a Sinelui. În starea de realizare a propriei existenţe, în cel mai profund înţeles al său, al propriei identităţi, nu există nimic relativ. Nu există nici o dualitate, nu există nici creare nici distrugere a lumii. Când ai atenţia îndreptată spre lumea exterioară, nu te vezi pe tine însuţi. Când vezi Acel adevăr care e Real, Sinele care eşti, în cea mai pură formă, şi în acelaşi timp, dincolo de orice formă, lumea nu este văzută ca fiind separată de Sine.
Unii spun „lumea este o iluzie”, alţii spun „lumea este reală”; care afirmaţie este adevărată?
Acesta este un paradox aparent, aşa cum toate paradoxurile la un anumit nivel al înţelegerii sunt relative, dar amândouă afirmaţiile sunt adevărate, pentru că ele se referă la stadii evolutive diferite de percepţie şi conştiinţă. Teoriile sunt şi ele relative din acelaşi motiv. Sinele atunci când e cunoscut în profunzime, este dincolo de relativitate şi dualitate, dar nu le neagă, nu este în opoziţie cu ele.
Cel care aspiră la cunoaşterea de Sine începe cu definiţia că ceea ce e real există mereu şi neschimbat. Apoi elimină lumea ca fiind nereală deoarece e schimbătoare. Când realizează Sinele, găseşte unitate ca notă predominantă. Apoi, ceea ce a fost respins ca fiind ireal vede că este parte a unităţii şi realităţii. Fiind absorbit în realitate, lumea este şi ea reală, dar capătă o profundă semnificaţie. Este văzută ca parte a acelei realităţi cu care se identifică. Ceea ce a fost iluzie a fost percepţia lumii, nu lumea în sine.
Deoarece lumea nu spune că există, tu eşti cel care crede că există sau nu există, tu spui „există” sau „nu există”. Tu eşti cel care îi conferi realitate sau nerealitate. Este percepţia ta. Dar tu eşti dincolo de real şi nereal, dincolo de starea de separare, dincolo de dualitate, neschimbat de creare şi distrugere. Tu eşti Lumina lumii. Lumea nu este cu adevărat exterioară. Aşa pare datorită identificării tale greşite cu trupul şi impresiile senzoriale. Deoarece lumea care este materializarea gândurilor şi percepţiilor în care crezi, poate fi cunoscută doar de conştiinţă.
În cunoaşterea de Sine nu există decât unitate; nu gânduri de existenţă sau inexistenţă, realitate sau nerealitate şi toate celelalte opozante. Aceste gânduri nu apar, sau dacă apar ele nu sunt nici respinse nici acceptate ca fiind ale „mele”. Există gânduri dar nu „eu gândesc”.
În Bhagavad-Gita se spune: “Din inexistenţă nu este devenire, ce este devenire nu este existenţă; dar graniţa dintre ele e văzută de aceia care îl văd pe Acela pretutindeni.” [2.16]
În ultimă instanţă, voalul separării şi realitatea sunt în unitate. Adevărul poate fi exprimat în următoarele simple afirmaţii: Sinele e real, lumea nu este reală, lumea este în Sine.
Asta înseamnă că lumea este reală percepută în sine, şi nereală percepută separat de sine. La nivelul căutătorului adevărului e bine să se admită că lumea este o iluzie. Altfel nu ar căuta interior cu introspecţie. Odată ce căutătorul realizează propriul Sine el va şti că nu există nimic altceva în afară de Sine, înafară de Acela, pe care îl vede pretutindeni; şi el va vedea în sine întreaga lume. Iubirea universală este pentru el ceva cu adevărat natural.
Atâta timp cât un om nu se cunoaşte pe Sine, dar ştie doar lumea exterioară ca fiind reală, pentru a ajunge la adevăr trebuie să admită că lumea exterioară e o iluzie.
La fel cum focul este acoperit de fum, lumina strălucitoare a conştiinţei este acoperită de multitudinea de nume şi forme în separare. Când prin propriul efort pentru realizare, combinat cu graţia divină, mintea devine unită şi clară, natura lumii nu va mai fi identificată cu mulţimea de forme divizate şi în separare dar cu realitatea unită dincolo de conceptele de real şi nereal. Şi el poate cunoaşte atunci în mod corect în ce fel lumea e reală. Nu este pierdut în multitudinea de forme dar cunoscând adevărul care este el însuşi, devine liber, etern şi cu adevărat neschimbat.
Asta nu înseamnă că mintea încetează să mai aibe gânduri. Mintea, datorită obişnuinţelor acumulate va continua să funcţioneze mai mult sau mai puţin conştient. Este o greşeală să crezi că suprimând activitatea minţii poţi grăbi realizarea Sinelui. Dar conştiinţa omului realizat nu mai este divizată de gânduri. Este unit şi nemişcat de ele ca flacăra unei lumânări într-un loc lipsit de vânt, aşezată în templul lui Dumnezeu din inima ta.
Aceasta este esenţa sistemului filozofic Vedanta „Tu eşti Acela”, Adevărul acela eşti Tu. Cunoaşte acel adevăr şi el te va face liber.
Copyright© 2012 – Toate drepturile de autor sunt rezervate: Lumina-Ascensiunii http//:lumina-ascensiunii.weebly.com Copierea sau distribuirea textului este permisă numai împreună cu această informaţie, cu menţionarea autorului, link-ului, şi fără modificări.