<< Falsul scenariu al sfârşitului timpurilor care se desfăşoară acum în occident va fi în curând mai fantastic, aşa că staţi liniştiţi şi bucuraţi-vă de spectacol. Deşi poate părea înfricoşător uneori, scopul real este acela de a crea o lume mai bună. „Am definit durata acestui teatru ca fiind de 20 de luni”, spune o sursă a familiei regale europene. Până acum, peste 30 de ţări şi un miliard de oameni sunt blocaţi, ca parte a spectacolului. Totuşi, în acelaşi timp, auzim şi din surse ezoterice că un război foarte adevărat, care a făcut ravagii de mii de ani, se apropie de sfârşit.
Dacă umanitatea va fi victorioasă, carantina de pe planeta Pământ va fi ridicată şi umanităţii i se va permite accesul în univers, potrivit unor surse din grupurile familiilor care controlează religiile monoteiste.
Cu toate acestea, înainte ca acest lucru să fie posibil, vechea reţea de control financiar trebuie să se prăbuşească şi asta înseamnă că vor fi turbulenţe şi unele greutăţi, în special în occident, deoarece restul lumii încetează să mai aducă tribut mafiei khazare, spun surse ale societăţii secrete asiatice.
Înainte de a arunca o privire asupra a ceea ce se va întâmpla cu sistemul financiar, să privim la unele dintre scenariile sfârşitului timpurilor din Proiectul Blue Beam promovat acum. Francmasonii lojei P3 mi-au trimis săptămâna trecută următoarele imagini şi videoclipuri.
Prima este cu coarnele diavolului apărute deasupra unei biserici din Austria:
Cu câteva clicuri ale mouse-ului, am verificat ce ne-a trimis loja P3 şi am aflat următoarele: Conform NASA, prima imagine este a unei eclipse parţiale de soare care a avut loc în 2003.
Rapoartele de ştiri spun că a doua a fost o eclipsă parţială pe 7 ianuarie 2020. Poate, dar P3 are tehnologia de a proiecta astfel de holograme pe cer, acest lucru mi l-au demonstrat când i-am vizitat în 2009. Demonul (gargoyle-ul) de pe acoperişul bisericii, se pare, a fost creat de un adolescent din Spania care lucrează de pe computerul său de acasă. Videoclipul de şase minute de mai jos arată exact cum poate fi creată realitatea paralelă pe internet:
https://www.qhubocali.com/virales/video-demonio-en-la-azotea-el-video-viral-que-aterroriza-a-internet/
În orice caz, falsul spectacol pandemic pe care îl vedem acum reprezintă de fapt un adevărat război pentru planeta Pământ. Sursele NSA ne spun acum că Covid19 = Covert Virus Infection Destruction 2019.
Întrebarea este: distrugerea cui?
Controlorii vechiului sistem încearcă să rămână la putere folosind arme biologice şi atacuri electromagnetice 5G pentru a ucide mase mari ale populaţiei şi a-i forţa pe restul la supunere.
Forţele de rezistenţă neutralizează armele biologice şi împiedică instalarea turnurilor 5G. Într-un contra-atac, ei folosesc întreruperea economică în desfăşurare pentru a pune capăt controlului mafiei Khazare asupra sistemului financiar.
Până acum, Pălăriile Albe par învingătoare.
Ei spun că Italia are acum cei mai mulţi morţi din cauza pandemiei şi întreaga ţară este blocată.
Cu toate acestea, dacă vă uitaţi la date, arată că vârsta medie a persoanelor care decedează este 80, iar 99% dintre ele au avut una sau mai multe afecţiuni medicale preexistente.
Cu alte cuvinte, toată cabala a lucrat pentru inducerea fricii.
Întrucât spectacolul Pandemic şi grafica computerizată pot înceta curând să mai păcălească oamenii, spun surse MI6 şi CIA, următoarea fază va implica „un gigant puls magnetic care va trece prin Mama Gaia într-o săptămână”.
Aceasta va cauza întreruperea temporară a Internetului şi telefoniei mobile spun surse MI6.
Liniile aeriene au inceput să fie pregătite. Aeronavele in zbor la timpul pulsului electromagentic care trece prin planeta vor fi cădea de pe cer. Urmăriţi prăbuşirile de avioane din săptămâna care urmează, sau pe acolo, aceasta va fi cauza spun surse CIA. Cu siguranţă traficul aerian se închide:
https://news.yahoo.com/delta-united-other-airlines-sending-195832455.html
https://www.miamiherald.com/news/coronavirus/article241345821.html
Această predicţie a unui mare asteroid care va exploda în atmosfera Pământului făcută de NASA, ar putea fi declanşatorul unui mare puls magnetic ce va lovi planeta în 10 zile. Acesta ar putea întrerupe toată aparatura electronică de pe planetă pentru câteva zile până va fi o repornire, spun surse CIA:
https://www.express.co.uk/news/science/1253324/Asteroid-alert-NASA-tracks-asteroid-close-approach-hit-Earth-asteroid-news
Să vedem.
Dar, ca o precauţie, asiguraţi-vă că aveţi numerele de telefon fixe sau adresa fizică a celor apropiaţi vouă.
Acum să vedem căderea economică cauzată de spectacolul pandemiei
Ca reporter financiar junior, îmi amintesc incredibilul tam-tam creat atunci când băncile centrale anunţau lucruri ciudate cum sunt rate ale dobânzilor de 0,25%.
Păi acum, îl auzim pe James Bullard, preşedintele Federal Reserve St. Louis, că prezice 30% şomaj şi prăbuşire de 50% a PIB-ului. Asta ar fi de două ori mai rău decât în timpul Marii Depresiuni din 1930.
https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-03-22/fed-s-bullard-says-u-s-jobless-rate-may-soar-to-30-in-2q
Pentru asta Federal Reserve a luat următoarele măsuri:
- A tăiat dobânzile de la 1,25% la 0,15%.
- A lansat Facilitate Cantitativă (Quantitative Easing) de peste 700 de miliarde $.
- A lansat programul certificatelor de trezorerie Repo de 1500 miliarde $.
- A lansat un alt program Repo de 1000 miliarde $... zilnic!
- A anunţat că va începe să cumpere acţiuni comerciale (datorii corporatiste pe termen scurt).
- A permis principalilor dealeri să înceapă să-şi parcheze activele, inclusiv stocuri ca şi colaterale în schimbul creditelor pe termen scurt.
- A anunţat că va începe să cumpere datoriile municipale.
- A deschis linii de schimb nelimitat tip troc a dolarului către lume.
ttps://www.zerohedge.com/political/after-bernanke-yellen-demand-monetize-everything-congress-considers-allowing-fed-buy
Graficul de mai jos arată cum atotputernicul Federal Reserve de odinioară şi-a pierdut complet magia proprie.
Pompează sume astronomice de bani iluzorii şi nimeni nu-i mai crede.
https://www.zerohedge.com/s3/files/inline-images/bfmDFA3.jpg?itok=XJgYfuI1
Următorul pas va implica faptul de a da bani cash direct oamenilor. Surse MI6 spun că se vor da 1000 sau 2000 $ în fiecare lună fiecărei persoane, până când criza se va încheia.
Secretarul Trezoreriei SUA, Stephen Mnuchin vorbeşte de 3000 $ pentru fiecare familie de patru membri, asigurări de şomaj sporite şi 4000 miliarde $ in lichidităţi pentru susţinerea economiei.
Surse ale familiilor regale europene spun că se lucrează la tăierea tuturor datoriilor.
https://www.zerohedge.com/markets/whirr-helicopter-blades-regime-change-coming
Un alt lucru care se petrece este că sistemul occidental al capitalismului este demontat.
Deoarece majoritatea instituţiilor financiare şi corporaţiilor vor intra în faliment, de la prezisa cădere a PIB-ului cu 50%, vor ajunge să fie naţionalizate, spun surse din loja francmasonică P3.
Acest proces a început deja în Germania unde este lansată o cvasi-naţionalizare masivă în toate industriile.
https://www.zerohedge.com/economics/debt-brake-finally-breaks-austere-germany-issue-eu356bn-new-debt-amounting-10-gdp
Sistemul va fi înlocuit de un hibrid comunist-capitalist după modelul de succes abordat de Japonia după al Doilea Război Mondial şi înbunătăţit de Singapore şi China, spun ambele surse P3 si MI6.
OK, acum să ne uităm la alte aspecte ale războiului hibrid care are loc.
Pentagonul spune că cutremurele de pământ din 11.03. din partea de nord a statului New York şi cel din 18.03. din Salt Lake City, Utah, s-au datorat distrugerii unor baze subterane ale cabalei. Acelaşi lucru a fost cu cutremurul de pe 22 martie în Croaţia : https://news.yahoo.com/damage-reported-croatian-capital-zagreb-064118573.html
Sursele au spus de asemenea:
Fostul purtător de cuvânt la Casa Albă, aliat a lui Trump, Newt Gingrich, pare că e de facto Guvernatorul Italiei, fiind blocat aici iar soţia sa este ambasadorul SUA la Vatican.
În plus:
Sioniştii au pierdut controlul cum israelianul Nikki Haley, a fost forţat să-şi dea demisia din consiliul de administraţie al Boeing.
În acelaşi timp Shyster Israelis plin de încredere în sine şi-a semnat propria garanţie de moarte refuzând să predea faptaşii militarilor americani şi codul sursă pentru domul de fier din 11 sept. 2001, care a fost finanţat de plătitorii de taxe americani.
De semenea, am auzit de la surse CIA din Asia de sud-est că a fost un dezastru de radiaţie electromagnetică masivă lângă Wuhan. În plus, a cauzat o rupere a continuumului spaţiu-timp, au spus ei. Au adăugat că chinezii au tehnologie şi dispozitive de care noi nu suntem conştienţi.
Indiferent de aceste evenimente ascunse, este clar că activitatea economică în Japonia şi China revine la normal, în ciuda a ceea ce se întâmplă în occident. https://www.ctvnews.ca/health/coronavirus/satellite-images-show-resurgence-of-air-pollution-over-china-1.4861849
De asemenea, japonezii nu se mai supun ordinelor foştilor lor stăpâni a mafiei Khazare şi nu se mai conformează spectacolului teatral pandemic.
ttps://www.japantimes.co.jp/news/2020/03/22/national/science-health/japan-coronavirus-testing/
Cu toate acestea, un sever război se desfăşoară în occident, unde vedem cum dispar tot felul de foşti lideri politici şi oameni de afaceri de top.
Ultimul pare să fie Cancelarul Germaniei Angela Merkel, care este în carantină la domiciliu.
Blocul celor 27 de ţări membre UE au închis graniţele şi Belgia, Franţa, Portugalia, Spania şi Italia sunt închise începând arestările în masă, spun surse NSA.
Polonia a mers până acolo încât şi-a închis graniţele faţă de celelalte state UE : https://apnews.com/046150de70200b0f70a1534458bed939
Vedem de asemenea un posibil ecocid al cabalei în apropiere de Arabia Saudită, ameninţând cu moartea Marea Roşie prin aruncarea în aer a unui tanc petrolier creând o scurgere masivă de ţiţei.
https://www.thenational.ae/world/mena/arab-nations-sound-alarm-over-oil-tanker-moored-off-yemen-1.995369
In ciuda acestor ameninţări, viaţa sălbatică revine în oraşe şi înfloreşte, datorită schimbărilor ce se derulează in managementul nostru economic.
Curând, oraşele noastre vor fi acoperite de verdeaţă şi pline de mici animăluţe https://www.theguardian.com/world/2020/mar/22/animals-cities-coronavirus-lockdowns-deer-raccoons
În sfârşit, în această săptămână aş dori să împărtăşesc ceva neobişnuit care s-a întâmplat în noaptea trecută. Când mă relaxam într-o stare de conştiinţă meditativă, într-o seară, am scris următoarele pe o cutie de şervetele: Pseudo Caria effect = placebo sare la starea fractală superioară. Vă pot asigura că habar nu aveam ce înseamnă acest mesaj şi că nu provenea de la mine sau subconştientul meu dar mi-a fost dictat telepatic.
Cercetările pe Internet au condus la o singură referinţă pentru pseudo-Caria. Se pare că, prin plantarea unei singure specii de arbust în deşert, apare un efect de fluture care duce la transformarea deşertului într-o pădure. Arbuştii permit copacilor să înceapă să crească, iar aceştia captează apoi umiditatea şi întregul ecosistem se schimbă.
Acest tip de proces este cunoscut şi sub numele de schimbare fractală a fazelor. Un exemplu familiar este fierberea apei. Apa acumulează căldură până când brusc începe să fiarbă şi se transformă în abur.
Ceea ce încercăm să realizăm cu placebo sau cu pandemii false şi cu sfârşitul timpurilor este să declanşăm o astfel de schimbare de fază la nivel planetar.
Scopul este de a transforma planeta într-o stare superioară. Cu detalii în lunile următoare, aşa că rămâneţi pe recepţie.
Când Societatea Dragonul Alb şi aliaţii săi vor câştiga acest război secret pentru planeta Pământ, nu prea târziu, vor fi oameni care vor trăi pe alte planete, specia noastră trecând printr-o expansiune exponenţială.
Asta se întâmplă atunci când spermatozoidul întâlneşte ovulul în pântece, doar că de data aceasta pântecele este Gaia însăşi.
Sfârşit. >>
https://benjaminfulford.net/
https://eraoflight.com/2020/03/24/benjamin-fulford-full-report-enjoy-the-fake-armageddon-show/
Traducere Lumina Ascensiunii