<< Din moment ce aceasta a venit atât de târziu, vreau să fie clar în legătură cu cine pentru ce-i responsabil. Se pare să sunt tot atâtea opinii în această chestiune câţi oameni sunt care le exprimă.
Scopul divin este de a elibera planeta Pământ, a îndepărta forţele întunericului de pe această planetă, de a permite pământenilor să continue să trăiască într-un mod normal de evoluţie şi ascensiune, care include primirea de ajutor de la extratereştrii binevoitori şi forţele Luminii.
În acest moment, Pământul (Gaia) ascende în dimensiunea a cincea cu toţi cei care sunt pe ea. Aceasta este o călătorie prin conştiinţa dimensiunii a patra pentru cei care merg spre a cincea, şi pentru cei care stau într-a patra, ei vor rămâne pe Gaia dimesniunii a patra pentru a continua reincarnarea în dualitate. Cei de vibraţia dimensiunii a treia vor fi, fie în această viaţă fie în următoarea lor viaţă, plasaţi pe o planetă de dimensiunea a treia de aceiaşi vibraţie cu a lor.
Gaia a iniţiat acest proces după folosirea armelor nucleare din 1945. Dorinţa ei este de a se reîntoarce în dimensiune a cincea de unde a venit pentru a scăpa de distrugerile făcute asupra ei în dimensiunea a treia. Cea de a patra, până acum, nu a fost mai bună pentru ea. Cu toate acestea, viitorul este mai luminos.
Pământenii sunt cei care sunt nativi acestei planete, sau pentru cei care consideră că nimeni din cei de aici nu este nativ [originea tuturor este pe alte planete; n.b.], cei care s-au născut aici mereu şi mereu în cicluri de reîncarnare ii face pământeni. Eliberarea acestei planete este de fapt sarcina LOR. Totuşi datorită controlului întunericului asupra acestei planete [prin intermediul celor cu putere; n.b.], ei nu se pot ajuta pe ei înşişi ca să pună capăt propriei lor scalvii şi sunt osândiţi la o teribilă demisie dacă continuă în acelaşi fel. Asta ar însemna moartea pentru Gaia de asemeni. Mulţi încep să se trezească acum datorită creşterii coeficientului de lumină cum Gaia ascende în 5D dar deocamdată, nu destul încât să respingă intervenţia Luminii.
Eliberarea acestei planete, asistenţa pentru Gaia, NU este responsabilitatea Federaţiei Galactice, nici a Pleiadienilor. Este responsabilitatea celor care trăiesc pe această planetă, deoarece ei şi strămoşii lor, au creat şi continuă să susţină acest sistem întunecat. Este responsabilitatea lor, karma lor, şi ei trebuie să se schimbe ca să prevină ca aşa ceva să li se mai întâmple vreodată.
La cererea lui Dumnezeu, Federaţia Galactică a răspuns la chemarea de ajutor a lui Gaia. Este o asistenţă voluntară pe care ei o oferă. Ei sunt LIMITAŢI de legea Universală de a interveni cu nivelele de conştientizare a celor din întuneric chiar şi faptul că extratereştrii există – pentru aceia care vor să creadă că sunt singuri în Univers, Federaţia Galactică nu va zbura un OZN deasupra ferestrei camerei lor ca să le facă cu mâna. Ei se arată totuşi oamenilor care s-au trezit la faptul că ei există şi au depăşit sinele lor egoistic bazat pe frică suficient de mult încât să fie capabili de a-i ajuta. Deci Federaţia Galactică nu are permisiunea de a crea niciun fel de stres necuvenit nimănui pe această planetă. Dacă aceşti oameni vor să fie lăsaţi în pace, FG se va conforma. De aceea, cineva conştient de viaţa extraterestră şi de prezenţa ei pe şi în jurul lumii noastre vor vedea navele; iar alţii care refuză să creadă nu le vor vedea. Galacticii se vor arăta pur şi simplu celor care sunt conştienţi şi nu celor care nu sunt, şi că este o chestiune de frecvenţă de asemeni. Ei se pot acorda cu frecvenţa celor care sunt conştienţi şi nu cu a celor care nu sunt.
Singurele fiinţe cu care Federaţia Galactică are de a face pe această planetă sunt fiinţele întunecate, pe care le arestează, şi cu lucrătorii luminii care fie sunt deja treji fie se trezesc la prezenţa lor.
Federaţia nu are niciun interes personal în acest „proiect” datorită tehnologiei în mâna alianţei întunericului şi a oamenilor întunecaţi care lucrează cu ei şi încercările lor de a altera ADN-ul oamenilor de pe pământ, care va avea un impact asupra vieţii în Multivers de asemeni. Acesta este interesul lor: supravieţuirea şi supravieţuirea sistemului de creaţie în care trăim cu toţii.
Pleiadienii sunt următoarea fază în eliberarea Planetei Pământ, şi ei de asemeni, sunt legaţi de legea non-interferenţei. Spre deosebire de alianţa extraterestră negativă, ei nu pot şi nu vor interfera cu libera voinţă a nimănui de pe această planetă. Aceleaşi reguli se aplică şi Pleiadienilor ca şi Federaţiei Galactice de la paragraful anterior. Nici Pleiadienii nici Federaţia nu au permisiunea să controleze pe cineva pe pământ. Ei nu ar face-o pentru că ar încălca grav legea universală şi şi-ar crea karma [negativă; n.b.]. Faptul că noi înşine aici pe pământ vrem să controlăm pe ceilalţi arată lipsa noastră de cunoaştere a legii Universale şi cum se crează karma pentru noi.
Cât despre întrebarea, „Când va fi primul contact?” primul contact va avea loc atunci când suficient de mulţi oameni acceptă realitatea vieţii extraterestre şi nu va fi afectată libera noastră voinţă. Altă condiţie este ca omenirea de pe pământ să devină paşnică, altfel extratereştrii nu vor vrea să aibă de aface cu noi în masă. Citiţi legea GESARA [NESARA la nivel global; n.b.]. Specifică faptul că noi trebuie să devenim o lume paşnică de dragul nostru şi de dragul încurajării contactului cu rase binevoitoare extraterestre.
Alianţa extratereştrilor negativi şi cohortele lor, Cabal-ul, care nu sunt umani în multe din cazuri, NU se conformează cu legea universală aşa cum face FG şi Pleiadienii. Ei încalcă această lege, calificându-se din punct de vedere tehnic drept anti-Dumnezeu, şi prin încălcarea legii universale, ei încalcă libera noastră voinţă şi folosesc oamenii de pe pământ ca să-şi satisfacă propriile lor scopuri abjecte. Gaia este de asemenea victima lor. Datorită invaziei acestei planete cu mult timp înainte, FG intervine acum.
Lucrătorii luminii sunt din punct de vedere tehnic pe jumătate fiinţe pământe şi pe jumătate fiinţe de lumină. Am venit aici pe pământ ca să ajutăm FG în munca lor. Venirea noastră aici a îndeplinit cerinţa specificată, aceea că pământenii sunt cei care trebuie să contribuie la propria lor eliberare. De aceea ne-am născut aici. Cealaltă jumătate a noastră, conştiinţa de „străin” aduce calităţile şi energiile superioare din dimensiunile superioare pentru a asista în eliberarea şi ascensiunea acestei planete. Noi, având trup pământesc, suntem mult mai responsabili de această eliberare decât sunt Federaţia şi Pleiadienii. Este planeta noastră, chiar dacă numai pentru această viaţă [şi multe altele eventual; n.b.]. Noi suntem de asemenea supuşi la aceleaşi reguli ca şi pământenii – adică a reîncarnării. Dacă nu compensăm karma creată aici în această viaţă ca lucrători ai luminii, suntem supuşi reîncarnarii pentru a o curăţa / compensa.
Cât despre întrebarea, „Cine-i de vină? Cum s-a pus stăpânire pe Pământ în primul rând?” Pământenii au făcut-o. Preluarea Annunakilor a fost un proces îndelungat şi ei i-au păcălit pe pământeni, care erau mult mai evoluaţi, mai evoluaţi decât suntem noi acum, dar nu la fel de evoluaţi să zicem, ca cei din Atlantida. Chiar dacă pământenii au avut abilităţi telepatice, Annunaki au fost capabili de a-şi ecrana relele lor intenţii de strămoşii noştri, aşa încât am fost traşi pe sfoară. Toţi ştim din povestea lui Phil Schneider despre războiul de la baza Dulce [New Mexico; n.b.] în anii 1970' impotriva Zeta, că E.T. negativi sunt capabili să mintă cu zâmbetul pe buze; ei fac înţelegeri şi nu le onorează. Cum se spune, nu e nicio onoare printre hoţi. >>
https://sharonandivo.weebly.com/articles.html
Traducere: Lumina Ascensiunii