Ierarhia Spirituală, maeştrii înălţaţi oferă ajutor tuturor celor care îl cer, tuturor celor care sunt pregătiţi pentru Ascensiune şi pentru a servii şi oferii ajutor omenirii în evoluţia ei. Cei care sunt pregătiţi să servească şi să ajute omenirea şi Pământul cu toată inima, pot cere cât mai mult acest ajutor de accelerare a ascensiunii şi evoluţiei spirituale. Este foarte important de înţeles că pentru a primi ajutor acesta trebuie cerut. Si ca să ceri acest ajutor trebuie in primul rând să şti cum. Există foarte multe tehnologi spirituale care pot fi învăţate în acest sens.
In prezent ascensiunea la nivel planetar este un proces care a fost uşor încetinit pentru ca să li se dea şansa la cât mai multe suflete să prindă din urmă acest proces de înălţare început prin deschiderea portalului din 21 decembrie 2012, chiar dacă Pământul nu a intrat încă propriuzis în el.
Ascensiunea este un proces prin care are loc unitatea dintre Tatăl Cer şi Mama Pământ. Este înălţarea Pământului (trupului) la Cer (spirit), şi în acelasi timp, a coborârii Cerului pe Pământ (a spiritului în trup). Este deci o spiritualizare, sau mai bine spus o respiritualizare a materiei. Omul este fiul sau fica prin care se realizează această unitate. Odată realizată interior ea este manifestată în afară, în lumea exterioară, şi astfel au loc schimbările aşteptate şi de care s-a vorbit atat de mult, care vor aduce împărăţia Cerului pe Pământ. Unitatea dintre Cer şi Pământ este realizată în inima şi conştiinţa omului.
Lumina Ascensiunii – Toate drepturile de autor sunt rezervate. Articolul nu poate fi copiat fără menţionarea sursei, si includerea acestui text si link:
http://lumina-ascensiunii.weebly.com/1/post/2013/02/in-procesul-ascensiunii.html