Un mesaj canalizat este în strânsă legătură cu puritatea de conştiinţă a celui care canalizează acel mesaj, a sursei canalizate şi chiar a posibilelor interferenţe negative. Chiar şi cei mai reputaţi channeli mai pot da glas uneori la distorsiuni.
Rezonanţa cu un adevăr sau altul este de asemenea în strânsă legătură cu nivelul de evoluţie spirituală a fiecărui om.
Aşa cum spunea Dr. Joshua David Stone, actual maestru Înălţat şi chohan al Razei a II-a, canalizarea într-o formă sau alta este posibilă pentru toată lumea. Toată lumea canalizează într-un fel sau altul. Cel mai important lucru este să canalizăm din planul spiritual, şi nu din planurile astral sau mental, Deci, este esenţial să ştim ce canalizăm. Mulţi oameni canalizează ego-ul lor negativ, trupul emoţional sau subconştient, fiinţe din Astral şi cred că este cea mai mare înţelepciune. Nu doar că unele din canalizări provin din planul Astral din dimensiunea a patra, dar chiar şi atunci când vin de la Maeştrii Înălţaţi şi planele spirituale interioare, din cauza naturii lor este colorat cu sistemele de convingeri personale, nivelul spiritual şi de conştiinţă al persoanei care face canalizarea. O canalizare conştientă conţine de asemenea acele cuvinte care se găsesc în vocabularul persoanei care canalizează. Dezvoltarea conştiinţei afectează enorm procesul de canalizare, căci un canal pentru spirit şi Maeştrii Înălţaţi este tot atât de bun cât este şi dezvoltarea conştiinţei lui. În cazul în care conştiinţa unei persoane nu este dezvoltată şi echilibrată, channeling-urile care vin prin acea persoană vor reflecta acest dezechilibru, ego-ul negativ, interesul personal şi vor fi contaminate cu sistemul de credinţă al persoanei care face canalizarea informaţiei.
Unii consideră „canalul” sinonim cu „mediumul”. Termenul de „medium” se referă la cel care face canalizare în stare de transă, adică spiritul lui părăseşte corpul făcând loc unui alt spirit pe durata canalizării. Acest lucru este foarte rar. Mediumul nu e conştient de ce a fost spus prin el la revenirea in trupul fizic. Dacă sursa este a Luminii şi nu există distorsiuni exterioare, mesajul poate fi 100% adevărat. In cazul unui medium, nu există aport personal la mesajul respectiv. Canalizarea de tip medium nu este mai bună sau mai rea decât canalizarea conştientă; este doar un alt fel şi un alt nivel de canalizare. Există mai multe nivele ale canalizării.
Channeling-ul este o formă de comunicare cu lumea din Spirit in care cel care face canalizarea rămâne conştient mai mult sau mai puţin pe toată durata canalizării.
Un număr mare de oameni şi lucrători ai Luminii îşi dau puterea lor channeling-urilor exterioare. Nu fac referire aici la şarlatanii si impostorii care se dau drept channeli, indiferent din ce motiv, aşa cum este atât de des întâlnit in grupurile spiritualiste din „blogosferă” precum şi altele de acest gen din aceasta ţară, care după cum se ştie a fost mereu, datorită unor lucrători ai intunericului si a egoului negativ a multora de aici, campioană la dezinformare pe plan mondial.
Dar vorbind de canalizare in general, este nevoie de mult discernământ, indiferent de ce entitate este sau se pretinde a fi canalizată. Mesajele care conţin dezinformare, de cele mai multe ori fără ştirea canalului, pot conţine chiar până la 90% adevăr, dar restul deformează întregul conţinut. Chiar şi in cazul ideal de 99% adevăr, rămâne ca el să rezoneze sau nu cu nivelul spiritual a celui care îl aude sau citeşte. Dacă nu rezonaţi cu un mesaj, abandonaţi-l fără probleme.
Oamenii sunt la diferite niveluri de dezvoltare psihologică şi spirituală si fiecare aduce o reinterpretare a mesajului prin filtrele, lentile, sistemele lor de credinţă, program subconştient şi de nivelul de viziune psihologic si spiritual. Este de acea necesar şi esenţial ca fiecare să îşi folosească propriul discernământ în a ştii şi a decide dacă informaţiile găsite sunt adevărate pentru el sau nu. Folosirea discernământului face parte din creşterea şi evoluţia spirituală.
Lumina-Ascensiunii - Toate drepturile de autor sunt rezervate.